Bugetul de 245,060 de milioane de lei alocat Programului „Casa Verde Fotovoltaice” pentru Regiunea Centru a fost epuizat în trei minute de la demararea înscrierilor, informează miercuri Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

„Astăzi, 24 mai 2023, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Bugetul de 245.060.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele trei minute prin înscrierea unui număr de 12.253 de persoane fizice”, precizează instituţia într-un comunicat de presă.

Programul sesiunilor de finanţare va continua astfel:

  • 29 – 31 mai pentru Regiunea Nord Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), cu un buget de 279.480.000 lei;
  • 6 – 8 iunie în Regiunea Nord Vest (judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş) – buget de 240.020.000 lei;
  • 9 – 12 iunie în Regiunea Sud Est (judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea) – buget de 212.400.000 lei;
  • 14 – 16 iunie în Regiunea Sud Muntenia (judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman) – buget de 280.900.000 lei;
  • 19 – 21 iunie în Regiunea Sud Vest (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) – buget de 174.300.000 lei;
  • 22 – 26 iunie în Regiunea Vest (judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş) – buget de 200.480.000 lei.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei pentru fiecare proiect, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii de 2.000 de lei a beneficiarului.

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de beneficiar din surse financiare proprii.

Bugetul total alocat programului „Casa Verde Fotovoltaice” se ridică la valoarea de 1,75 miliarde de lei.

Perioada 27 – 29 iunie este rezervată unităţilor de cult din toate regiunile, iar bugetul alocat este de 17,5 milioane de lei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version