Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, s-a declarat convins că OMV va plăti taxa de solidaritate, el arătând, în manieră populistă, că „toată lumea va plăti solidar costul crescut al vieţii”.
Cu toate acestea, el a anunţat miercuri că a cerut Comisiei Europene clarificări în privinţa regulamentului european transpus în legislaţia naţională prin Ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 186/2022 pe energie, pentru introducerea acestei supraimpozitări.
„Guvernul a implementat şi acest pilon 3, contribuţia de solidaritate, preluând tot ceea ce scrie în regulament (european – n.r.), inclusiv elementele care văd că trezesc o serie de elemente de interpretare, respectiv acea referire la cel puţin 75% din cifra de afaceri pe anumite sectoare. Scopul este următorul: cei care au făcut profituri şi venituri excepţionale din sectorul energetic vor plăti solidar pentru a compensa creşterea costului vieţii, atât pentru cetăţeni, dar şi creşterea costului şi pentru companii şi este o chestiune pe care a recunoscut-o şi Europa. România a făcut aceşti paşi încă din ianuarie 2022″, a spus Adrian Câciu, la Parlament.
El a precizat că a cerut Comisiei Europene clarificări legate de această contribuţie de solidaritate.
“Pentru a nu mai fi neclarităţi în interpretarea regulamentului şi a ordonanţei, am solicitat Comisiei Europene să facă o normă de interpretare pe acest articol, mai ales pe articolul 2, definiţii din regulament, şi această solicitare am făcut-o în temeiul punctului 66 din preambul, care spune că, în cazul în care există neclarităţi în implementare pe ceea ce înseamnă contribuţia de solidaritate, statele membre pot solicita Comisiei Europene o normă de interpretare”, a adăugat ministrul.
Câciu a menţionat motivele pentru care această solicitare nu a fost făcută înainte de a se aproba ordonanţa.
„Înainte de a se aproba ordonanţa, consultările cu Comisia s-au referit la complementaritatea acţiunilor Guvernului, în sensul în care ceea ce s-a stabilit deja să nu fie exclus dacă introduci noua contribuţie de solidaritate, pentru că vizează, până la urmă, şi tipuri de venituri diferite. Unele sunt venituri excedentare – şi avem contribuţia la fondul de tranziţie energetică – şi altele sunt supraimpozitări ale profitului, din care se deduc anumite cheltuieli. Şi răspunsul acesta al Comisiei a fost că ele sunt complementare şi pot funcţiona împreună. De aceea, şi Guvernul a venit să transpună inclusiv acest pilon 3, care înseamnă contribuţia de solidaritate”, a explicat Adrian Câciu.
El a spus că vor fi făcute modificări în legislaţie, dacă în urma clarificărilor Comisiei Europene rezultă că acest lucru trebuie îmbunătăţit în cadrul legislativ.
Întrebat despre faptul că reprezentanții OMV Petrom au anunţat deja că nu vor plăti această taxă de solidaritate, ministrul Finanţelor a arătat că este foarte sigur că această companie se încadrează pentru plata contribuţiei de solidaritate:
„Ordonanţa nu s-a referit doar la o companie, s-a referit la tot sectorul şi până la urmă şi OMV Petrom a exprimat o opinie; foarte bine, este opinia lor. Până la urmă, orice legislaţie poate comporta opinii diferite din perspectiva contribuabililor, o interpretare care, poate, să spunem, din punctul domniilor lor de vedere, nu generează plata de taxe. Tocmai de aceea, eu cred că datoria noastră, ca Guvern, este să introducem cât mai clar normele şi să scriem cât mai clar articolele, astfel încât să nu existe dubii şi să avem în spate inclusiv interpretările din partea Comisiei Europene ale modului în care sunt construite aceste acte de taxare”.
El a precizat că nu au existat presiuni şi intervenţii din partea niciunei companii pe această temă.
„În câteva zile cred că se va primi şi răspunsul de la Comisie. Ţine şi de domniile lor. Am avut o serie de întâlniri informale la Ecofin. Şi Comisia este pusă într-o situaţie de dinamică şi de adaptare, pentru că sunt lucruri noi care se petrec într-un mod oarecum excepţional şi atunci când se redactează actele normative, inclusiv la nivel de Parlament European, de Comisie, fiind totul făcut într-o viteză pe care nici Europa nu a întâlnit-o, comportă necesitatea de clarificare, de interpretare, astfel încât obiectivul să fie că toată lumea va plăti solidar acest cost crescut al vieţii”, a mai spus Adrian Câciu.