Ţinta propusă pentru demararea ediţiei a treia a programului Start-Up Nation este aprilie-mai, în funcţie de momentul în care va fi finalizată platforma de către STS, a declarat miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu.
Ministrul a precizat că „STS este extrem de aglomerat acum pentru urgenţele din PNRR”.
Odată funcţională platforma, va fi mult mai uşor să fie pornite şi celelalte programe Start-Up de nişă, pentru femei, pentru studenţi, pentru Diaspora, a arătat el.
Forma finală a acestui program va fi făcută publică în momentul în care va fi încheiat Ordinul de ministru, „dar cu siguranţă vor fi 2-3 lucruri noi”.
„Unul dintre ele va fi constituit de faptul că nu vom mai puncta numărul de locuri de muncă, pentru că în foarte multe cazuri, în celelalte ediţii, în fuga agenţilor economici de a obţine un punctaj cât mai mare şi de a fi eligibili, au optat pentru numărul maxim de locuri de muncă, 6, şi atunci suma de 200.000 de lei a fost cheltuită în buna măsură pentru salarii şi dări la salarii. Pe de altă parte, pentru a creşte gradul de responsabilizare a IMM-urilor avem în vedere să solicităm o cofinanţare simbolică, poate variantele 5%, 10% poate 15%, dar în paralel cu acest lucru, urmare a acelui Memorandum încheiat între ministerul nostru şi Ministerul de Finanţe, vom solicita sprijin Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri pentru a asigura acea parte de cofinanţare. Cam acestea ar fi principalele lucruri noi la ediţia a treia de la Start-Up Nation. Forma finală o vom discuta în momentul în care adoptăm Ordinul de ministru”, a explicat Cadariu.
Suma pe care poate să o obţină un agent economic va rămâne aceeaşi, respectiv 200.000 lei.
În primele două ediţii au fost beneficiari finali aproximativ 15.000 firme și s-au creat peste 45.000 locuri de muncă, din care aproximativ 39.000 din rândul studenţilor şi tinerilor, a spus ministrul.