Scoaterea din insolvenţă a ELCEN, la un an de la instalarea la putere a Guvernului PNL, este folosită acum ca temă de campanie pentru premierul Ludovic Orban, care candidează pe 6 decembrie primul pe lista PNL București pentru Camera Deputaților.
ELCEN se află în „ograda” ministrului Economiei, Virgil Popescu, astfel că ar fi putut rezolva până acum problema apei calde și a încălzirii din apartamentele bucureștenilor.
Ca să obțină capital electoral, Orban se afișează drept salvatorul bucureștenilor, cu primarul ales Nicușor Dan, care face campanie pe față PNL.
ELCEN a intrat în insolvenţă în octombrie 2016.
Joi, Orban, Nicușor Dan și Virgil Popescu au avut o întâlnire „de lucru” și au promis, într-o conferință de presă, că bucureștenii vor avea apă caldă și căldură, chiar mai ieftine ca până acum.
Premierul Orban a declarat că „ELCEN este pregătit să depună 3 proiecte de finanţare europeană, pentru modernizarea şi creşterea randamentelor centralelor Progresu, CET Vest şi CET Sud”.
„La finalul implementării proiectelor, sunt două proiecte în valoare de 160 de milioane de euro şi un proiect în valoare de 50 de milioane de euro, practic se va produce energia termică şi electrică în sistem de cogenerare cu un randament de peste 95%. Gândiţi-vă că randamentul actual este de aproximativ 50% în cele 3 CET-uri care vor beneficia de această finanţare”, a spus Orban.
El a adăugat că aceste finanţări nu vor fi numai pentru Bucureşti, ci pentru toată ţara: „Ministerul Economiei (…) practic testează piaţa ca să verifice necesarul de investiţii pentru astfel de tipuri de proiecte şi este în curs de a aduna propuneri de proiecte care urmează a fi finanţate din Fondul de modernizare”.
Popescu: Finanţarea, de la anul
Popescu a precizat că proiectele depuse pe Fondul de modernizare de ELCEN, în valoare de 370 milioane euro, vor fi finanţate începând de anul viitor.
„Vorbim de o creştere a eficienţei energetice şi a eficienţei în exploatare de la undeva 50% acum spre 97 – 98% după modernizare. Deci, practic, vorbim de o scădere a preţului gigacaloriei, crescând această eficienţă, vorbim de echilibrarea sistemului de încălzire a municipiului Bucureşti”, a spus el, la finalul discuţiilor.
Ministrul a arătat că, în prezent, pentru nordul Capitalei se pompează energie termică din CET Sud:
„Acolo există un dezechilibru şi avem un alt proiect pe care o altă companie a noastră, SAPE, îl face pe amplasamentul vechii termocentrale CET Titan. Vorbim de o investiţie de 58 milioane de euro pentru a construi un CET nou, cu acelaşi randament, de 50 MW şi când vom finaliza această investiţie putem spune că sistemul de încălzire al municipiului Bucureşti este cu cogenerare de înaltă eficienţă şi asigură atât securitatea energetică a Bucureştiului, prin producerea de energie electrică pe inelul Bucureşti, cât şi securitatea termică prin asigurarea agentului termic”.
Popescu a amintit că primarul Nicuşor Dan a semnat (în 10 noiembrie) contractul pentru reabilitarea unei părţi din reţeaua termică a Capitalei.
Fonduri europene pentru reabilitarea a 210 km de reţea de termoficare din București
În paralel cu modernizarea companiilor care produc energie termică şi energie electrică trebuie reabilitat şi sistemul.
„Sunt convins că împreună cu Primăria Bucureşti vom reuşi ca în sfârşit, în mandatul 2021-2024, să realizăm acest lucru, să nu mai avem probleme cu încălzirea municipiului Bucureşti”, a precizat Virgil Popescu.
Cu o zi în urmă, Virgil Popescu anunţase: „Ieri am avut o discuţie cu administratorul special al Elcen şi vreau să vă anunţ că Elcen va ieşi din insolvenţă. Am găsit soluţia. Se fac deja, împreună cu ANAF, pe Ordonanţa 69, compensările în aşa fel încât penalităţile la bugetul de stat să fie tăiate şi în cel mai scurt timp Elcen să iasă din insolvenţă”, a anunţat Virgil Popescu.
Nicușor Dan: Sunt necesare 2 miliarde de euro
Nicuşor Dan a declarat și el că sunt necesare aproximativ două miliarde de euro pentru modernizarea sistemului de producere şi distribuţie a energiei termice în Bucureşti, precizând că o parte va fi acoperită prin proiecte anunţate de Guvern.
Fără a se lăsa mai prejos, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, exploatează și el subiectul Elcen, lăudându-se că a găsit „soluții pentru a scoate din insolvență Elcen”.
„În această dimineaţă am avut o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, am discutat şi cu cei de la Elcen, Administraţia Fiscală, despre situaţia datoriilor şi să găsim o soluţie pentru Elcen. Am găsit o soluţie pentru a scoate Elcen din insolvenţă. Vom prezenta detaliile în perioada următoare”, a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă.
SECUNDA a scris o anchetă amplă, în mai multe episoade, despre încercarea Gabrielei Firea de a opera o afacere colosală, pe bani bublici: „ELCEN & RADET: Tunul lui FIREA”