Aproximativ 500.000 de căutări au fost făcute, de la începutul anului, pe eJobs.ro, de către candidații aflați în căutarea unui loc de muncă, iar numărul lor este în creștere, față de aceeași perioadă din 2022, evoluție reflectată și în nivelul aplicărilor din ianuarie, când a fost depășit pragul de 1 milion.

Prima lună din an a adus un interes crescut din partea candidaților pentru joburile de șofer, pentru care au fost făcute peste 35.000 de interogări în platformă, de inginer (16.500 de căutări) sau asistent medical (13.000 de căutări). Contrar așteptărilor angajatorilor, cu 10.000 de căutări, locurile de muncă remote rămân în topul celor mai căutate de cei care vor să se angajeze.

Roxana Draghici

„Vedem un număr mai mare de interogări în platformă pentru cuvintele cheie „remote” sau „de acasă” decât anul trecut pe vremea aceasta, în condițiile în care angajatorii se orientează mai degrabă către readucerea angajaților la birouri. Candidații nu vor însă în mod neapărat joburi exclusiv remote, ci mai degrabă caută acele variante care le permit să lucreze și de acasă. Mai exact, joburi care pot fi făcute într-un regim hibrid”, spune Roxana Drăghici, head of Sales în cadrul eJobs.

Și joburile de contabil au atras peste 10.000 de interogări, în timp ce operatorii call center au avut 7.500. În ceea ce-i privește pe șoferi, cei mai mulți candidați vor să afle ce joburi disponibile sunt pentru șoferii de categoria B, șoferii de tir sau șoferii livratori. Pentru segmentul de ingineri, cele mai multe căutări s-au făcut pentru ingineri constructori, ingineri mecanici, ingineri chimiști și ingineri de instalații.

„Un fenomen foarte interesant pe care l-am remarcat în ultima perioadă ține de faptul că în foarte puține cazuri vedem candidați care caută un anumit angajator, iar acolo unde apar totuși nume, cel mai frecvent aparțin angajatorilor din retail. Deși atunci când primesc o ofertă sunt atenți și investighează reputația de angajator pe care și-a construit-o o anumită companie, în etapa inițială, cea în care prospectează ofertele din piață, numele companiei contează mult mai puțin decât aspecte precum salariul, programul sau descrierea atribuțiilor din fișa postului”, explică Roxana Drăghici.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al celor care lucrează în inginerie este 4.300 de lei, 3.700 de lei pentru angajații din contabilitate și 3.600 de lei pentru cei din transporturi / distribuție. În call-center-e, media salarială netă, la nivel național, este de 3.100 de lei. 

Alte poziții care au generat, cumulat, peste 10.000 de căutări au fost manager, assistant manager, electrician ori agent de vânzări. De asemenea, comparativ cu anii anteriori, a crescut numărul de căutări în care este specificat cuvântul „salariu”. „Candidații devin din ce în ce mai specifici când vor să-și schimbe jobul. Dacă acum îi vedem că fac o preselecție în funcție de salariul afișat în anunț sau stilul de lucru decis de companie (de la birou, hibrid sau remote), foarte curând este probabil să vedem căutări în care se menționează beneficiile dorite”, mai spune Roxana Drăghici.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 31.000 de locuri de muncă. 

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version