CFR Marfă vinde la licitație un imobil din Timișoara, în continuarea valorificării activelor excedentare, neproductive, aflate în executare silită de către ANAF sau aprobate spre vânzare în cadrul procedurii de concordat preventiv cu CNCF CFR, în scopul rambursării accelerate a ajutorului de stat.

Toate sumele obținute sunt direcționate exclusiv pentru returnarea ajutorului de stat conform Deciziei Comisiei Europene.

„În acest sens, la data de 07.08.2024 vă avea loc la sediul Bursei Române de Mărfuri București (BRM) licitația pentru valorificarea unui imobil situat în Timișoara, Bdul Gen. I. Dragalina, nr. 38. Valorificarea se va face prin licitație publică cu strigare competitivă (preț în urcare) cu plată integrală, informaţii privind desfăşurarea procedurii se pot obţine zilnic la sediul BRM, telefon: 021/317.47.45; 021/316.17.59 sau fax 021/317.28.78”, transmit reprezentanții companiei naționale.

Restructurare, în ultimii 2 ani

CFR Marfă oferă servicii de transport feroviar competitive, în urma eforturilor de restructurare și eficientizare prin care a trecut, în ultimii 2 ani. „În contextul angajamentelor asumate de autoritățile române, în concordanță cu obiectivele strategice ale Uniunii Europene, privind transferul către calea ferata a 30% din traficul de mărfuri, CFR Marfă continuă prin dezvoltarea activității sale să contribuie la îndeplinirea acestui deziderat. Oferind servicii de transport feroviar promte în cazuri precum cel generat de conflictul din Ucraina, unde a reușit să transporte peste 1 milioane de tone de cereale, organizarea în timp record a trenurilor cu transporturi umanitare către Turcia afectată de cutremurul major din anul 2023 sau transporturi militare speciale, CFR Marfă a dovedit utilitatea existenței unui operator feroviar național în cazul unor situații excepționale, reprezentând totodată un model de business funcțional, valorificând oportunitățile de piață apărute”, precizează reprezentanții companiei.

CFR Marfă se implică, astfel, activ în dezvoltarea coridorului internațional de transport Transcaspic (TMTM) – „o inițiativă strategică, atât pentru interesele de afaceri ale societății, cât și pentru interesele regionale ale României – și semnează Memorandumul de cooperare dintre filiala Căilor Ferate din Kazahstan, KTZ Express, în vederea dezvoltării traficului feroviar de mărfuri dintre cele două țări”.

Diversificarea transporturilor, digitalizarea proceselor de transport și controlul costurilor „au jucat un rol esențial în redresarea CFR Marfă, cota de piață evoluând de la 21,56% (2020), la 31,2% (2023), iar performanțele financiare au arătat o creștere semnificativă în 2023, respectiv o cifră de afaceri de aprox. 770 milioane de lei și un rezultat operațional de circa 110 milioane de lei”. „De asemenea, primele 5 luni ale anului în curs au fost finalizate cu un rezultat operațional pozitiv”, mai transmit reprezentanții companiei.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version