Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, propune introducerea prețurilor de referenţă și la reparaţiile auto, pe modelul cel al polițelor RCA, insistând că a cerut acest lucru încă de acum doi ani.

Iată ce a declarat Chiriţoiu, marți, într-o conferință de presă:

„Pe RCA suntem într-o nouă perioadă de plafonare a preţurilor. Vom vedea după această perioadă dacă plafonarea va fi extinsă şi trebuie să ne asigurăm că avem o piaţă care funcţionează bine pe zona de RCA. Deci, momentan luăm aceste măsuri temporare.

Din trei în trei luni intervenim, stabilim un anumit nivel al preţurilor. Dar nu poţi să ţii o piaţă numai în măsuri temporare, la un moment dat va trebui să venim şi cu nişte soluţii definitive sau, oricum, pe termen lung. (…)

Avem propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei pe RCA. Cea mai importantă dintre propuneri este de a introduce o referenţiere şi pe zona de costuri. Noi acum avem o referenţiere, deci un preţ orientativ, dacă vreţi, recomandat, asta înseamnă o referinţă cam cât ar trebui să fie preţul. Nu e o obligaţie legală, nu te sancţionează nimeni dacă nu aplici preţul ăla, dar orientează piaţa în momentul când vine autoritatea statului şi spune: preţul ar fi cam atât.

Pe perioada de plafonare temporară, de trei luni, există introdusă o referenţiere la unele costuri, respectiv cât să fie comisionul brokerilor şi cât să fie costul maşinii de înlocuire.

La ce nu avem referenţiere? La cel mai important cost, care este al reparaţiilor. Şi atunci spunem: ok, avem un preţ de referinţă la rezultatul final, la preţul RCA, dar ca să ţii sub control preţul final trebuie să ai sub control şi componentele lui, costurile. N-ai cum să limitezi cumva preţul final dacă creşte preţul componentelor lui, costurile pe care le au firmele respective.

Deci asta e propunerea noastră: să găsim o formulă în care costul reparaţiilor să nu mai crească atât de mult pe cât a crescut în ultimii ani şi pentru asta o referenţiere la reparaţii ar fi logica sistemului care a fost construi. Consiliului Concurenţei propune de vreo 2 ani lucrul acesta. Deci vedem dacă anul ăsta reuşim să fim mai persuasivi decât am fost ani anteriori.

În momentul acesta, cum funcţionează preţul de referinţă? Este o asociaţie, BAAR, care a contractat o firmă de consultanţă care culege date de la firmele de asigurări şi stabileşte acest preţ de referinţă. Deci, un mecanism similar poate fi gândit şi pentru reparaţii, pentru că ai două lucruri la reparaţii: ai costul pieselor, şi aici ai site-uri specializate care îşi spun cât costă o plăcuţă de nu ştiu care, cât costă o portieră, cât costă un far, şi ai ora de manoperă. Ce ar avea de făcut consultantul care ar trebui să dea un preţ de referinţă e legat de preţul pieselor şi să afle care este costul mediu al orei de muncă al unui electrician, al unui tinichigiu etc.”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version