Din totalul de 4,4 miliarde de lei programate la împrumut pentru luna decembrie, de ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, joi au fost atrase 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 119 de luni, la un randament mediu de 3,34% pe an.
Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 934 de milioane de lei, potrivitinformează Banca Naţională a României (BNR).
Vineri este programată o licitaţie suplimentară, prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.
Ministrul Finanţelor a împrumutat în octombrie și mai mult, respectiv 5,055 miliarde de lei, după alți 4,54 miliarde de lei în septembrie, toți pentru acoperirea deficitului bugetului de stat și refinanţarea datoriei publice.
Cîțu împrumută 4,54 miliarde de lei de la bănci în septembrie, mai mult decât în august
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, MFP a programat în data de 10 decembrie o emisiune de certificate cu discont în sumă de 500 de milioane de lei, cu scadenţa în 13 decembrie 2021.
De asemenea, pe parcursul lunii vor avea loc şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,9 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (585 milioane de lei în total).
Emisiunile vor fi de 700 de milioane de lei (trei emisiuni), 600 de milioane de lei (o emisiune), 500 de milioane de lei (o emisiune), 400 de milioane de lei (o emisiune) şi 300 de milioane de lei (o emisiune).