Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, rămâne optimist în privința creșterii economice de anul acesta, estimând o contracție „între minus 2 şi minus 3”.
„Pentru rectificarea bugetară, Comisia Naţională de Prognoză va veni cu o nouă estimare. S-ar putea ca estimarea iniţială, de minus 1,9%, să fie modificată. Este adevărat, trimestrul doi a avut un impact negativ puţin mai mare decât ne aşteptam, dar nu foarte mult. Rămânem în afara acelor estimări apocaliptice care arătau o scădere a economiei cu minus 6, minus 8, minus 9%. Nu vom ajunge acolo. Cred că tot între minus 2 şi minus 3″, a spus Cîţu, miercuri seară, la Antena 3.
El a precizat că rectificarea bugetară va fi făcută în a doua jumătate a lunii iulie.
În privința impactului celor patru luni de pandemie asupra bugetului, Cîțu a spus că luna iunie a adus încasări la buget mai mari decât anul trecut.
„În iunie, din punct de vedere al fiscalităţii, economia începe să se relanseze şi vedem încasări la buget care depăşesc veniturile anului trecut. Estimările pe care le am arată o depăşire a veniturilor fiscale faţă de anul trecut în 2019. Asta în condiţiile în care am rambursat TVA mai mult decât anul trecut, am decontat mai multe concedii medicale şi am şi anunţat astăzi avem o economie la costul cu dobânzi. Acesta este mai mic decât cel de anul trecut, din 2019…Pe ansamblu, trimestrul doi este un trimestru negativ, un trimestru dificil. Am spus dintotdeauna, revenirea economică, şi aici îmi dau speranţe cifrele pentru luna iunie, revenirea economică va începe din trimestrul trei şi rămânem la scenariul de bază cu revenire în V”, a spus ministrul Finanţelor.