Guvernul Cicuă a alocat în ședința de vineri, din Fondul de rezervă, 1.029.189.000 lei pentru 3.057 de unităţi administrativ-teritoriale, ca să își acopere cheltuielile de funcţionare până la sfârşitul anului.

În România sunt circa 3.200 de primării, dintre care aproape 2.700 la nivel de comune, unde angajații au salarii și sporuri uriașe, pe care nu le pot acoperi din venituri.

Fostul premier Florin Cîțu critica, în iulie, faptul că doar 39 din 3.200 de primării au venituri peste cheltuieli…


Alocarea s-a făcut la propunerea ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, și „la solicitarea Consiliilor Județene și a autorităților locale, prin Instituția Prefectului din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care trebuie efectuate până la sfârșitul anului 2021”. 

Anterior ședinței, premierul Nicolae Ciucă a primit o delegasție a Asociației Municipiilor din România, condusă de Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, din care a făcut parte și Olguța Vasilescu, edilul Craiovei.

Apoi, Ciucă s-a întâlnit și cu reprezentanții Consiliilor județene.

Conform actului normativ adoptat, vor primi fonduri 23 de Consilii judeţene, 59 de municipii, 205 oraşe şi 2.769 de comune.

Câteva dintre ele:

  • Alba: 16,6 milioane lei (cei mai mulți bani în orașul Teiuș – 1.000.000 lei)
  • Arad: 21,2 milioane de lei (cei mai mulți în Ineu – 1.450.000 lei)
  • Argeș: 34,4 milioane de lei (cei mai mulți la Consiliul județean Argeș – 4 milioane lei, Curtea de Argeș și Topoloveni – câte 2 milioane de lei)
  • Bacău: 30,03 milioane de lei (Consiliul Județean – 4 milioane lei, Onești – 2,3 milioane lei )
  • Bihor: 29,5 milioane lei (Sânmartin- 2,2 milioane de lei)
  • Bistrița-Năsăud: 20,2 milioane lei (din care Consiliul Județean 4,4 milioane lei)
  • Botoșani (Municipiul Botoșani – 5 milioane lei, iar Consiliul Judetean 0 4 milioane lei)
  • Brăila: 16,1 milioane lei (Consiliul județean – 4 milioane lei)
  • Brașov: 18,2 milioane lei (Codlea, Făgăraș, Săcele – câte 2 milioane de lei)
  • Buzău: 35,6 milioane de lei (Municipiul Buzău – 5 milioane lei, iar Consiliul Județean – 4 milioane lei)
  • Caraș-Severin: 21,5 milioane de lei
  • Călărași: 17,1 milioane lei
  • Cluj: 16,2 milioane lei
  • Constanța: 18,2 milioane lei (cei mai mulți în Mangalia – 2,4 milioane lei)
  • Covasna: 15,8 milioane lei
  • Dâmbovița: 27,5 milioane lei
  • Dolj: 39,7 milioane lei (Consiliul judetean va primi 10 milioane lei)
  • Galați: 20.2 milioane lei (Consiliul județean va primi 4 milioane lei)
  • Giurgiu: 12,9 milioane lei
  • Gorj: 32,8 milioane lei
  • Harghita: 22,6 milioane lei
  • Hunedoara: 43.5 milioane lei
  • Ialomița: 22,5 milioane lei
  • Iași: 23,5 milioane lei
  • etc.

Download (PDF, Unknown)

Astfel, Olguța a venit peste Ciucă la Palatul Victoria și a rezolvat problema: „armata” de conțopiști își va primi salariile uriașe.

În urmă cu o săptămână, Guvernul a mai alocat 476,5 milioane de lei pentru 105 primării, inclusiv pentru plata unor datorii restante la termoficare.

Solicitările pentru anul viitor transmise de Primăria Capitalei și de alte UAT-uri pentru acordarea subvenției pentru energia termică sunt încă în analiză.

Vor beneficia de finanțare 105 unități administrativ-teritoriale din toate județele. Fondurile se alocă pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistență socială și de protecție a copiilor, pentru plata unor datorii legate de serviciile de termoficare și a unor cheltuieli ale proiectelor comunităților locale.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version