Compania Arcelor Mittal a reușit să vândă combinatul siderurgic de la Galați, la pachet cu combinatele deținute la Ostrava (Cehia), Skopje (Macedonia) și Piombino (Italia).

Cele patru combinate, inclusiv cel de la Galați, au fost preluate de Liberty House Group, companie înființată și condusă de indianul Sanjeev Gupta.

Conform economica.net, Liberty House Group are cartierul general la Londra (Anglia) și filiale în Hong Kong, Singapore și Dubai.

Sanjeev Gupta este considerat cel mai ambițios industriaș din lume, după ce a investit peste 770 de milioane de euro în companii din Marea Britanie, în perioada 2013-2017.

Reprezentanții combinatului de la Galați sunt convinși că sub noua stăpânire combinatul nu numai că își va continua activitatea la parametri buni, dar există și mari perspective de dezvoltare.

Arcelor Mittal a fost obligată să vândă cele patru combinate pentru a pune până pe combinatul italian Ilva, cea mai mare unitate siderurgică din Europa, într-o afacere estimată la 1,8 miliarde de euro.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2025 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version