Importurile și exporturile Germaniei cu România s-au cifrat anul trecut la 33 miliarde de euro, revenindu-și semnificativ și depășind nivelul anterior crizei pandemice, informează, vineri, AHK România.

Cu o creștere de 12,3% față de 2020, volumul schimburilor comerciale a depășit chiar și nivelul de dinaintea crizei. Astfel, importurile au ajuns la 14,8 mld. euro (+8,7%), în timp ce exporturile către România au crescut la 18,3 mld. euro (+15,4%). Germania rămâne pe locul 1 în clasamentul partenerilor comerciali ai României, iar România pe locul 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei, potrivit rezultatelor preliminare publicate de Destatis. 

Din 2006, Germania este cel mai important partener comercial al României.

Sebastian Metz, director general și membru în Consiliul Director al AHK România: „Să fii nr. 1 atât de mult timp înseamnă ceva. În ultimii 20 de ani s-au întâmplat multe în România – țara s-a transformat dintr-un simplu amplasament investițional de producție într-o locație pentru inovare. Astfel, valoarea adăugată a companiilor germane din România a crescut semnificativ. Acest lucru reiese clar și din dezvoltarea structurii comerțului. În timp ce îmbrăcămintea și textilele încă mai jucau un rol important în exporturile României către Germania, în 2007, această grupă de produse devine din ce în ce mai puțin importantă începând cu 2017, în schimb sunt exportate mai multe bunuri din grupele de produse optică și tehnologie medicală. Dar acest lucru se poate vedea cel mai clar atunci când ne uităm la structura companiilor germane și la activitățile lor comerciale. Din ce în ce mai multe companii germane înființează centre de cercetare-dezvoltare în România. De asemenea România ca piață de desfacere a înregistrat o evoluție foarte pozitivă. Veniturile disponibile în creștere, investițiile în extinderea infrastructurii publice, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene considerabile de care dispune țara, precum și investițiile în creștere în parcurile de echipamente și tehnologie ale companiilor naționale fac din România o piață de desfacere atractivă pentru companiile germane”. 

Despre AHK România

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. 

Mai multe informații găsiți pe pagina de internet: www.ahkrumaenien.ro

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version