Comisia Europeană a aprobat luni, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, schema României, în valoare de 500 milioane de euro (2,5 miliarde de lei), de sprijinire a investiţiilor în noi capacităţi de producţie de biocombustibili, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

În cadrul schemei, pe care România intenţionează să o finanţeze prin Fondul UE de modernizare, ajutorul va lua forma subvenţiilor directe. Măsura va sprijini investiţiile în noi capacităţi de producţie de bioetanol, combustibili durabili pentru aviaţie şi ulei vegetal hidrotratat. Prin sprijinirea biocombustibililor avansaţi, măsura va avea ca efect reduceri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră, limitând în acelaşi timp impactul asupra agriculturii în comparaţie cu biocombustibilii convenţionali produşi din culturile alimentare.

Comisia a decis că schema României este în linie cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar de criză şi de tranziţie privind ajutoarele de stat (TCTF). În special, ajutorul va sprijini accelerarea dezvoltării energiei regenerabile şi, prin urmare, va contribui la îndeplinirea obeictivelor de mediu şi energie ale UE, va respecta intensitatea maximă a ajutorului şi nu va fi acordată mai târziu de 31 decembrie 2025.

Astfel, Comisia a concluzionat că schema României este necesară, adecvată şi proporţională pentru a accelera tranziţia „verde” şi a facilita dezvoltarea anumitor activităţi economice, importante pentru planul REPowerEU, în linie cu articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE, care permite statelor membre să promoveze dezvoltarea economică a celor mai defavorizate zone ale UE, şi condiţiile stabilite în TCTF.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version