Comisia Europeană (CE) a efectuat a doua plată, de 2,76 miliarde de euro, către România, în cadrul mecanismului de redresare și de reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al executivului european.

Precizările CE:

Plata în valoare de 2,76 miliarde EUR sub formă de granturi și împrumuturi, a fost posibilă datorită îndeplinirii de către România a 49 de etape și obiective legate de cea de-a doua tranșă.

Acestea acoperă reforme-cheie în domeniile tranziției ecologice și digitale, cum ar fi adoptarea legii privind decarbonizarea și intrarea în vigoare a legii privind guvernanța serviciilor de cloud computing desfășurate în sectorul public. De asemenea, România a prezentat reforme pentru a îmbunătăți punerea în aplicare a politicilor publice, pentru a promova turismul și cultura, pentru a dezvolta resursele umane din sectorul sănătății, pentru a îmbunătăți colectarea impozitelor și sustenabilitatea pensiilor, pentru a moderniza infrastructura sistemului de învățământ, precum și pentru a consolida independența sistemului judiciar și lupta împotriva corupției.

Plățile se bazează pe performanță și sunt condiționate de punerea în aplicare de către România a investițiilor și reformelor descrise în planul său de redresare și de reziliență.

La 16 decembrie 2022, România a înaintat Comisiei o a doua cerere de plată de 2,8 miliarde EUR în cadrul RRF, care acoperă 51 de etape și obiective. La 27 iunie 2023, Comisia a adoptat o evaluare preliminară parțial pozitivă a cererii de plată a României, după ce a constatat că două etape legate de investițiile în energie nu fuseseră îndeplinite în mod satisfăcător. Comisia a recunoscut primii pași deja făcuți de România pentru a îndeplini aceste etape restante, deși mai sunt de făcut eforturi importante.

Avizul Comitetului Economic și Financiar privind cererea de plată a României a deschis calea pentru adoptarea de către Comisie a unei decizii privind plata fondurilor legate de cele 49 de etape și obiective care au fost evaluate ca fiind îndeplinite în mod satisfăcător.

Planul global de redresare și de reziliență al României va fi finanțat prin granturi și împrumuturi în valoare de peste 29 de miliarde de euro. Sumele plăților efectuate către statele membre sunt publicate în tabloul de bord privind redresarea și reziliența. România a primit deja o plată de prefinanțare totală de 3,7 miliarde EUR în decembrie 2021 și ianuarie 2022 și de 2,6 miliarde EUR în octombrie 2022, ca urmare a îndeplinirii celor 21 de etape și obiective incluse în prima cerere de plată.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version