Inspectorii ANAF vor începe, de la 1 iulie, controale la venituriler persoanelor fizice, după ce au constatat, la peste o jumătate de milion de contribuabili, diferențe masive între sumele estimate de Fisc și cele declarate de aceștia.  

Vor fi urmărite inclusiv postările pe rețelele de socializare unde lăudăroșii postează imagini cu vacanțele luxoase.

Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a declarat vineri, într-o conferință de presă:

„Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante sfidând pe omul de rând și care în viața lor n-au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constați că ele sunt aproape inexistente.

Hotul, dacă nu se laudă cu ce are, nu e hoț. Toți se laudă. Verificăm dacă averile acumulate sunt în concordanță cu veniturile obținute.

Am dat o sarcină direcției generală de control venituri persoane fizice să-mi facă o analiză de risc și am pornit de la 20 de milioane de CNP-uri. Făcându-se această analiză de risc am constatat cu stupoare și cu revoltă că 561.000 de persoane au acumulat în 2016-2019 (anul 2020 în finalizăm în septembrie, iar 2021 la sfârșitul anului) o diferență între veniturile estimate de noi și cele declarate și impozitate de 20 miliarde euro.

Am văzut ce bunuri mobile și imobile s-au achiziționat de fiecare persoană în parte, cum au evoluat sumele în conturile bancare, cu ce sume și-au creditat propriile societăți, cu ce sume și-au majorat capitalurile la societățile pe care le au și ce cheltuieli au putut să angajeze.

Legea spune că dacă există o diferență de 10% dintre venitul estimat și cel declarat dar nu mai puțin de 50.000 de lei, deja există o neconcordanță la declarare. Există deja un risc în acest domeniu (…)

Această direcție funcționează de 11-12 ani. S-au făcut controale, dar într-un ritm foarte timid. Undeva în 10 ani vreo 650 decizii de impunere. Media este de 100.000 euro – sumă care se impozitează.

Voi direcționa mai mult de jumătate din capacitatea de control la persoane fizice. Nu vom sări nimic. Vom începe de la cel mai mare până la cel mai mic. Vor exista lună de lună cel puțin 70 de echipe de control care vor face aceste analize. Am susținerea totală a întregii Coaliții (PSD-PNL-UDMR).

Acesta este glonțul de argint pe care îl poate folosi Fiscul din România împotriva celor care nu înțeleg că trebuie să-și plătească impozitele și taxele, să nu mai facă acțiuni care încalcă legea.

Din fericire, ANAF are astăzi suficiente resurse și programe informatice cu care să identifice proprietăți pe care le-au acumulat și să comparăm cu ceea ce-au declarat și ce au plătit impozit pe el. M-a speriat această sumă”.

Cele mai mari sume acumulate de persoane fizice și nu ar fi plătit taxe către stat,  în cei 104 miliarde de lei (20 mld euro) sunt în:

  • Regiunea Brașov: 11,3 miliarde lei
  • București: 29,9 miliarde lei
  • Cluj: 14,3 miliarde lei
  • Craiova: 6,3 miliarde lei
  • Galați: 12,4 miliarde lei
  • Iași: 12,5 miliarde lei
  • Ploiești: 19,4 miliarde lei
  • Timișoara: 8,4 miliarde lei.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version