Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, le-a cerut marți „decidenților politici” să nu mai vorbească despre criza economică, pentru că „dezarmează investitorii”.
El a precizat, la conferinţa Pactul Pentru Fiscalitate 2022, organizată împreună cu Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economic-Sociale (ASPES) și în cadrul căreia a fost prezentat studiul „Percepţii despre fiscalitatea din România”, că din cauza sistemului de colectare ineficient şi a lipsei de politici unitare şi solide în acest domeniu, România pierde 475 de euro în fiecare secundă, adică 15 miliarde de euro pe an.
„În ceea ce priveşte predictibilitatea fiscală, România are, de mai mulţi ani, un mic avantaj în ceea ce priveşte costul forţei de muncă care face ca producţia economică să nu stagneze. Evident, criza energetică va reprezenta o provocare pentru noi, dar, aşa cum ştim, provocările aduc progres. Decidenţii politici nu ar trebui să mai vorbească de criză economică pentru că astfel dezarmează investitorii care devin extrem de prudenţi, iar economia noastră are nevoie urgentă de investiţii în toate domeniile”, a declarat Daraban.
La rândul său, preşedintele fondator al Biroului de Cercetări Sociale, Bruno Ştefan, a declarat: „Studiul Percepţii despre fiscalitatea din România, realizat pe un eşantion naţional de 1104 persoane, a relevat faptul că pentru redresarea economică a ţării, majoritatea respondenţilor au indicat generalizarea sistemelor de plăţi electronice şi limitarea drastică a plăţilor în numerar, reducerea cu 10% a numărului de angajaţi din aparatul de stat, precum şi reducerea sporurilor angajaţilor din administraţia publică cu 50%. De asemenea, plafonarea veniturilor maxime obţinute din bani publici de către o persoană la 6.000 euro lunar, anularea pensiilor speciale, anularea subvenţiilor pentru partidele politice, reducerea accizelor la energie şi combustibili cu 10% şi acordarea de facilităţi fiscale temporare pentru companiile care investesc şi creează locuri de muncă au fost identificate ca soluţii pentru o dezvoltare economică durabilă”.
Pactul pentru Fiscalitate este un proiect care a fost lansat în decembrie 2014, în scopul dezbaterii importanţei predictibilităţii şi stabilităţii fiscale, combaterii evaziunii fiscale şi creşterii gradului de colectare.