Deficitul bugetar a urcat la 9,51 miliarde de lei la finalul lunii februarie, reprezentând 0,72% din Produsul Intern potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanţelor Publice.

Soldul negativ este în creştere semnificativă faţă de un deficit de 1,69 miliarde de lei consemnat după prima lună a acestui an.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 9,51 miliarde lei, în scădere faţă de deficitul de 12,76 miliarde de lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021. Exprimat ca procent din Produsul Intern Brut, deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 0,35 puncte procentuale pe primele două luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 1,08% din PIB la 0,72% din PIB. Evoluţia este explicată de creşterea veniturilor totale cu 0,7 puncte procentuale din PIB (în principal încasări din TVA şi alte impozite pe bunuri şi servicii), în timp ce cheltuielile bugetare au înregistrat un avans 0,3 puncte procentuale din PIB (preponderent cheltuieli cu asistenţa socială)”, precizează Ministerul Finanţelor.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 68,25 miliarde de lei, în primele două luni ale anului, cu 27,9% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Această evoluţie favorabilă a fost influenţată preponderent de avansul veniturilor din TVA, alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii, fonduri europene, venituri nefiscale şi contribuţii de asigurări.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 5,03 miliarde de lei în ianuarie – februarie, consemnând o creştere de 12,3% (an/an), susţinută de sporul încasărilor din impozitul aferent pensiilor (+27,9%), respectiv impozitul pe dividende (+24,5%). Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au crescut cu 8,1%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (+9,7%).

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 21,72 miliarde de lei în primele două luni, în creştere cu 8,5% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe venit, evoluţia este inferioară dinamicii fondului de salarii.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 0,43 miliarde de lei în perioada ianuarie – februarie, în scădere cu 14,4% (an/an), pe fondul încasărilor mai reduse din impozitul pe profit de la agenţii economici (-18,6% an/an).

Încasările nete din TVA au însumat 17,13 miliarde de lei în primele două luni, înregistrând o creştere de 47,2% (an/an). Dinamica acestora a fost influenţată de evoluţia favorabilă a bazei macroeconomice relevante, de un nivel mai redus al restituirilor de TVA (2,34 miliarde de lei în ianuarie -februarie), comparativ cu sumele semnificative rambursate anul trecut.

Veniturile din accize au însumat 5,85 miliarde de lei în ianuarie – februarie, în creştere cu 8,9% (an/an). În structură, se remarcă o dinamică de 19,2% în cazul încasărilor din accizele pentru produsele energetice (susţinută de creşterea consumului de carburanţi şi de majorarea accizei cu
3,6% începând cu 1 ianuarie 2022), respectiv o cvasi-stagnare a încasărilor din accizele pentru produse din tutun faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au totalizat 3,53 miliarde de lei în primele două luni, înregistrând un avans semnificativ faţă de anul precedent (+2,7 miliarde de lei), preponderent pe seama încasărilor suplimentare din sectorul energetic.

Veniturile nefiscale au însumat 6,30 miliarde de lei în ianuarie – februarie, consemnând o creştere de 39,7% (an/an), determinată în principal de avansul încasărilor din dividende, redevenţe petroliere şi vărsăminte din veniturile nete ale BNR. Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 4,80 miliarde de lei în primele două luni, în creştere cu 78% (an/an).

De asemenea, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 77,76 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 17,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele două luni ale anului 2022 au
înregistrat o creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 5,6% din PIB la 5,9% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 18,75 miliarde de lei, în creştere cu 1,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 1,4% din PIB, cu 0,2 puncte procentuale mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 9,27 miliarde de lei, în creştere cu 16,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 21% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 13,1%. În principal, conform datelor comunicate de ordonatorii principali de credite, 0,96 miliarde de lei din total bunuri şi servicii reprezintă plăţi pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi plata pentru vaccinuri împotriva Covid -19.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 4,54 miliarde de lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, plăţile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 1,91 miliarde de lei ca urmare a creşterii ratelor de dobânda în contextul inflaţionist manifestat îndeosebi începând cu a doua parte a anului 2021, atât pe plan intern cât şi internaţional, cât şi ca urmare a incertitudinilor generate de conflictul armat din Ucraina.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 31,75 miliarde de lei în creştere cu 22,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2022, a punctului de pensie cu 10%, respectiv de la 1.442 lei la 1.586 lei, a nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 800 lei la 1.000 lei, de acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toţi cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022, precum şi de acordarea celei de-a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi.

Totodată, se reflectă majorarea alocaţiei de stat pentru copii. Alocaţia a crescut, începând cu 1 ianuarie 2022, la 600 de lei pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Totodată, copiii cu handicap beneficiază de această sumă până la împlinirea vârstei de 18 ani.

De asemenea, s-a majorat la 243 de lei alocaţia de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, dar şi pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 1,4 miliarde de lei, în principal, această sumă reprezentând subvenţii pentru transportul de călători, precum şi pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Alte cheltuieli au fost de 0,96 miliarde de lei, reprezentând sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 4,99 miliarde de lei, cu 64,4% mai mari comparativ cu anul precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 4,34 miliarde de lei, în creştere cu 6,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 4,08 miliarde de lei. Se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 53,2% din totalul cheltuielilor pentru investiţii în timp ce cheltuielile de investiţii din resurse interne au înregistrat o diminuare.

Bugetul pe anul 2022 a fost construit pe o ţintă de deficit bugetar cash estimată la 5,8% din PIB şi deficit ESA estimat la 6,2% din PIB.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version