Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat în consultare publică, miercuri, pentru o perioadă de zece zile, noul ghid privind granturile de investiții – măsura 4.1.1, potrivit deciziilor adoptate de Guvern în urma consultării cu mediul de afaceri.

Reprezentanții MIPE precizează că vor reveni cu detalii după ce vor primi decizia Comisiei Europene pentru noua schemă de ajutor de stat.

Granturile sunt pentru investiții în activități productive și se acordă în scopul consolidării poziției pe piață a IMM-urilor afectate de pandemia COVID-19, urmărind sprijinirea capacității acestora de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare.

Apelul de proiecte pentru „Investiții în activități productive” este unul competitiv, cu depunere la termen până la data închiderii apelulului.

Cererile de finanţare se vor depune prin aplicaţia electronică IMM RECOVER, cu toate anexele solicitate prin Ghidul Solicitantului.

Cererile de finanţare se vor depune de către reprezentantul legal al solicitantului sau de către o persoană împuternicită de către acesta obligatoriu printr-o împuternicire, conform modelului anexat la prezentul ghid (Anexa 11), semnată electronic de către reprezentantul legal și împuternicit, sau printr-o împuternicire în formă autentică, notarială.

Înregistrarea şi transmiterea cererilor de finanțare (proiectelor) se va face începând cu ora 9.00 a primei zile de deschidere a apelului în cadrul aplicației IMMRECOVER. Apelul va fi deschis timp de 5 zile calendaristice până la ora 23:59:59.

Download (DOCX, Unknown)

Download (DOCX, 20KB)

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version