Guvernul Ciolacu a alocat în ședința de joi, din fondul de rezervă aflat la dispoziiția sa, 12 milioane de lei pentru stabilizarea solului la Slănic Prahova, unde s-a surpat o stradă, în urmă cu două săptămâni, iar 58 de locatari ai unui bloc din apropierea acesteia au fost evacuați.

„Suma de 12 milioane de lei a fost alocată pentru realizarea unor rapoarte, studii și expertize de punere în siguranță și de monitorizare a zonei afectate de alunecările de teren produse în data de 25 aprilie. Fondurile vor veni și în sprijinul persoanelor evacuate din locuințele din zona de risc, cărora li se va asigura cazare. De asemenea, vor fi realizate lucrări de intervenție în regim de urgență”, a precizat Executivul.

Prin aceeași Hotărâre de Guvern, au fost dislocate din fondul de rezervă 4 milioane de lei pentru comuna Buceș (jud. Hunedoara) „pentru plata unor cheltuieli curente și de capital și continuarea desfășurării activității”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version