Guvernul Cîțu a prelungit, prin Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 227, adoptată miercuri, amânarea plății ratelor, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă de maximum 9 luni. (Vezi document la finalul articolului)
 
Concret, Executivul a modificat OUG 37/2020 astfel încât suspendarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor poate fi solicitată până pe 15 martie 2021.
 
După analiza cererii, decizia urmează să fie emisă până cel târziu la 31 martie 2021.
 
 

Premierul Florin Cîțu a declarat, la finalul ședinței Executivului:

„Este o ordonanţă pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Este vorba despre modificarea Ordonanţei 37 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Este vorba de prelungirea amânării plăţii ratelor la bancă. EBA, iniţial ne-a spus foarte clar că nu pot să fie prelungite decât pentru nouă luni de zile. A venit cu explicaţii şi acum vă putem spune că nu există limite pentru cei care pot să solicite, deci, da, maximum este nouă luni de zile. Dacă ai avut nouă luni de zile rata amânată, nu mai poţi să o prelungeşti, dar ceilalţi pot să meargă până la nouă luni de zile şi partea bună este că sunt şi persoane care nu au făcut parte până acum, pot să aplice la această măsură.

Condiţiile rămân cam aceleaşi, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor, încasărilor, cu minim 25% din ultimele trei luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată prin raportare la perioada similară 2019-2020. Sunt aceleaşi condiţii, nu se schimbă aproape nimic, doar că prelungim perioada şi cei care au optat pentru mai puţin de nouă luni pot acum să meargă până la nouă luni de zile”.

Iată și precizările MFP:

Ministerul Finanțelor vine în sprijinul persoanelor afectate de pandemia COVID-19 prin prelungirea amânării ratelor, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă de maximum 9 luni.

Actul normativ aprobat astăzi în şedinţa de Guvern continuă măsura pusă la dispoziţia contribuabililor în primăvară prin crearea posibilităţii suspendării plăţii ratelor de capital, dobânzilor şi comisioanelor pentru o perioadă de maximum 9 luni.

Perioada maximă pentru suspendare este de 9 luni, atât pentru creditele pentru care s-a obţinut deja suspendarea obligaţiilor de plată, cât şi pentru cele pentru care nu s-a aplicat această facilitate.

Perioada maximă de 9 luni include şi perioada pentru care au fost suspendate creditele în baza OUG 37/2020, a unui moratoriu non-legislativ sau în ambele cazuri.

Măsura are scopul de a susţine conformarea la plată, pentru contribuabilii aflaţi în dificultate generată de lipsa de lichidităţi financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19.

Solicitările pentru suspendarea plăţii obligaţiilor pot fi transmise instituţiilor bancare şi non-bancare până la data de 15 martie 2021, cererea este analizată şi se va emite o decizie până cel târziu la 31 martie 2021.

De aceste facilităţi pot beneficia debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv, şi nu înregistrează restanţe la data solicitării.

De asemenea, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor/a încasărilor cu minim 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată prin raportare la perioada similară anilor 2019/2020, după caz.

„Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligaţiilor de plată a fost formulată până pe 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrării în vigoare a prezentei act normativ, suspendarea obligaţiilor de plată complementar până la maximum 9 luni, se aplică prin cumularea creanţei/restului de creanţă aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă suspendată potrivit OUG nr. 37/2020 cu creanţa aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată. La creanţa astfel rezultată dobânda este 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare, afirmă MFP.

Soldul total al creditelor pentru care au fost aprobate solicitări de amânare la plată până la finalul lunii septembrie 2020, în contextul epidemiei COVID-19, se ridică la 42,9 miliarde de lei şi au fost acordate unui număr de aproximativ 558.000 de debitori, cuantumul acestor credite reprezentând 14,7% din totalul creditelor acordate de către sectorul bancar. Din totalul de 42,9 miliarde de lei reprezentând creditele amânate prin moratoriul legislativ şi cele non-legislative, 32,4 miliarde de lei reprezintă sumele amânate prin moratoriul legislativ (OUG 37/2020) şi 10,5 miliarde de lei prin moratoriile non-legislative.

Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plăteşte eşalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare.

Prin excepţie, pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice, dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit. La această creanţă dobânda este 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.

Statul român garantează 100% dobânda aferentă perioadei de suspendare pentru creditele ipotecare contractate de persoanele fizice. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version