Guvernul a prelungit joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri prin facilitarea accesului firmelor la lichidităţi.
Aproximativ 11.500 de firme din România vor beneficia de IMM Plus şi de componentele sale: IMM România Plus, Agro Plus, IMM Prod Plus, Construct Plus, Innovation Plus şi Rural Plus. Bugetul schemei de ajutor de stat este de aproximativ 12,5 miliarde lei, echivalentul a aproximativ 2,5 miliarde de euro. „Noua schemă de ajutor de stat instituită se va aplica până la data de 30 iunie 2024, adică până la acea dată se pot emite acorduri de finanţare de către fondurile de garantare şi contragarantare”, a declarat purtătotul de cuvânt Mihai Constantin. „Sprijinul vine sub formă de granturi, cât şi garanţie pentru credite, iar valorile maxime ale ajutoarelor acordate companiilor au fost majorate”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.
Toate modificările, conform Ministerului Finanțelor:
- Aplicarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS până la 30 iunie 2024, respectiv până la această dată se pot emite de către FNGCIMM, FGCR și FRC contracte de garantare și acorduri de finanțare;
- Majorarea valorilor maxime ale ajutoarelor de stat, respectiv majorarea de la 2 milioane euro la 2,25 milioane euro per întreprindere, respectiv de la 250.000 euro la 280.000 de euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul agriculturii primare și de la 300.000 euro la 335.000 de euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii;
- Elementul distinctiv față de Schema IMM INVEST PLUS, a cărei aplicabilitate a încetat la data de 31.12.2023 constă în includerea valorii garanțiilor care se vor acorda în cadrul programului în bugetul schemei și implicit în plafoanele de ajutoare de stat prevăzute la pct.61 si 62 din Cadrul temporar de criză și de tranziție;
- În cadrul schemei de ajutor de stat nu sunt eligibile creditele acordate pentru refinanţarea creditelor de investiţii şi/sau a creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru garantate în cadrul programelor guvernamentale de garantare aprobate prin OUG nr.110/2017, OUG nr.24/2022 și prin OUG nr.99/2022.
Bugetul schemei de ajutor de stat este de aproximativ 12,5 miliarde lei (echivalentul a aproximativ 2,5 miliarde euro). În cadrul acestui buget, se pot acorda garanții în limita plafonului total de 11,1 miliarde lei, echivalentul în lei a aproximativ 2,22 milioane euro. Prin implementarea acestei scheme, se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 11.500 de beneficiari.
Schema de ajutor se implementează de Ministerul Finanțelor prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – S.A. și Fondul Român de Contragarantare S.A.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor și al miniștrilor de resort procedura de acordare a ajutoarelor de stat, stabilirea plafoanelor de garantare pe componente, regulile de gestionare a plafoanelor de garantare, plata ajutoarelor de stat specifice fiecărei componente din cadrul schemei de ajutor de stat, precum și convențiile de garantare și plată a grantului și convențiile de implementare.