Acestă ilegalitate poate fi legalizată printr-o simplă modificare a Articolului 16, alineatul 2, din OUG 107/2044!

Constituția este încălcată de Guvern printr-un articol din OUG 107/2024 privind amnistia fiscală, care prevede că pentru ACEEAȘI faptă FISCALĂ, pentru o diferență de UN BAN, un român plătește mai mult decât alt român: o „penalizare” de 1.250 lei.

Conform Constituției României, la Articolul 16 Egalitatea în Drepturi, se specifică limpede, la Alineatul 1,  că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Acest articol de Constituție, 16, are o largă aplicare și este folosit de legiuitor atunci când enunță diverse legi sau ordonanțe de urgență, pentru a NU încălca prin intermediul anumitor prevederi principiul „egalității în drepturi în fața legii”.

De aceea, înainte de promulgare, LEGILE sunt studiate și adnotate de către juriști. În cazul OUG-urilor însă, acestea intră în vigoare imediat sau, în orice caz, înainte de adoptarea lor prin lege, astfel că trec doar prin filtrul juriștilor ministerelor avizatoare.

În acest context, este cu atât mai curios de ce o prevedere din OUG 107/2024 – amnistia fiscală – încalcă flagrant Articolul 16 – Egalitatea în Drepturi. Este incredibil cum sindicatele, partidele din opoziție și „meseriașii” în fiscalitate, ce se dau în stambă pe rețelele de socializare, NU au observat această DISCRIMINARE. Veți vedea cum, pentru aceeași faptă fiscală, dar la o diferență de doar UN BAN, un român plătește pentru acest ban o „amendă” de 1.250 lei!!!

Binomul Ciolacu & Ciucă

Ciolacu și Ciucă, liderii PSD și PNL ai actualei coaliții de guvernare, pentru a strânge voturi față de opozanți, au mascat această tentativă printr-o AMNISTIE FISCALĂ a românilor care au diverse datorii la stat. (Dintr-un document ANAF remis redacției rezultă că 1.068.516 de contribuabili sunt datornici, iar dintre aceștia 925.488 au datorii sub 5.000 de lei.)

Socoteala lui Ciolacu și Ciucă (prin ministrul liberal al Finanțelor, Marcel Boloș) a fost foarte simplă:

  • Vor aduce bani, la bugetul secătuit chiar de EI, de la românii cu datorii la stat;
  • Îi vor determina pe acești „rău-platnici” ca, după ce vor fi amnistiați, să fie mult mai atenți pe cine pun ștampila în secțiile de vot, după principiul bătătorit în România „ți-am dat o găleată de plastic, un kil de zahăr și o litră de ulei, VOTEAZĂ-MĂ, că EU ȚI-AM DAT acum o scutire de 2.500 de lei!

Ținând cont de faptul că din cei 1.068.516 de români cu datorii la stat, peste 87% de concetățeni cu drept de vot au de plătit sub 5.000 de lei, cei doi contracandidați la Președinție au decis un prag de 5.000 de lei. Adică, românii care au datorii principale – fără penalizări – de maxim 5.000 de lei, dacă vor achita până pe 25 noiembrie jumătate din datorie o să li se șteargă cealaltă jumătate datorată plus penalitățile. Ei sunt în număr exact de 925.488.

În schimb, pentru ceilalți 143.028 de români cu datorii mai mari de 5.000 lei, s-a prevăzut că, dacă vor plăti 75% din suma datorată, o să li se șteargă restul de 25% plus penalitățile.

Ca să fie cât se poate de clar: conform Articolului 16, dar nu din Constituție, ci din OUG-ul Binomului Ciolacu & Ciucă, rezultă că:

  • Românul cu datorie la stat de 5.000 de lei va trebui să achite 2.500 lei și va avea cazierul fiscal curat;
  • Românul cu datorie la stat de 5.000, 01 lei va trebui să achite 3.750 lei ca să aibă și el cazierul fiscal curat.

Așadar, pentru o diferență de UN BAN, repetăm UN BAN, un român plătește o „penalizare” de 1.250 de lei. Și să mai spună cineva că UN BAN nu are valoare! Are o valoare de 1.250 de lei, pentru bugetul secătuit de Binomului Ciolacu & Ciucă.

Ca să fim siguri că nu greșim în analiza noastră constituțională asupra textului OUG 107/2024, am trimis următoarele întrebări către ANAF:

Download (PDF, Unknown)

Și am primit acest răspuns de la președintele ANAF, doamna Nicoleta-Mioara CÎRCIUMARU, via Biroul de Presă:

Download (PDF, Unknown)

Acum este cât se poate de clar: prin pragul de 5.000 de lei, Binomul Ciolacu & Ciucă a produs o discriminare flagrantă între 1.068.516 români: legal pentru 925.488, ilegal pentru 143.028 de concetățeni!

După cum lesne se poate observa, NU am greșit cu nimic calculul nostru ce DEMONSTREAZĂ că Articolul 16 din OUG, prin alineatul 2, ÎNCALCĂ FLAGRANT Articolul 16 din Constituția României, cel privitor la „Egalitatea de Drepturi în fața legii”.

Se mai observăm că Binomul Ciolacu & Ciucă mizează pe cei 925.483 de români cu drept de vot care, în cel mai rău caz pentru EI, vor plăti 2.500 de lei. Adică acestor 925.483 de români NU li s-a dat o găleată, un kil de zahăr și o litră de ulei, ci un favor de 2.500 de lei! Iar celor 143.028 de concetățeni Binomul Ciolacu & Ciucă le-a dat o găleata făcută ciur!

Noi am realizat un calcul simplu: la o medie de 3.000 de lei datorie primară de sub plafonul de 5.000 lei, trebuie plătiți 1.500 de lei. Cum sub pragul de 5.000 lei sunt 925.483 de români x 1.500 lei = 1, 388 miliarde lei venit la stat.

Și iată ce am descoperit, la prima strigare, că va OBȚINE Binomul Ciolacu & Ciucă prin această OUG:

  • Circa 278 de milioane de euro la bugetul secătuit de Binomul Ciolacu & Ciucă;
  • Aproximativ un milion de familii favorabile PSD-ului și PNL-ului.

Vă reamintim că primul text al OUG 107 îi lăsase pe dinafară pe bunii platnici, adică pe cei care își recunoscuseră datoriile și le plăteau eșalonat cu acordul ANAF. Așa cum au rezolvat eroarea constituțională față de acești contribuabili, printr-o modificare ulterioară a OUG 107, tot așa pot rezolva și aberația constituțională din alineatul 2 al Articolului 16 al OUG-ului amnistiator, astfel:

  • Cei care au datorie primară la stat mai mare de 5.000 lei, ca să beneficieze de amnistia fiscală trebuie să plătească 2.500 de lei pentru suma de până la 5.000 lei, iar pentru diferență să achite 75%.
  • Adică ambele categorii de români, pentru aceeași faptă fiscală, să plătească similar până la PRAGUL IMPUS de LEGIUITOR de 5.000 de lei.
  • Din exemplul nostru ar rezulta că românul care are datorie la stat de 5.001 lei va trebui să achite 2.500 lei + 0,75 lei.

Astfel, se vor respecta prevederile Articolului 16 din Constituția Românei privind „Egalitatea de Drepturi în fața legii”. Pentru că OUG 107/2004 exact asta ar trebui să facă: să dea dreptul celor „rău-platnici” să devină „bun-platnici”! Deocamdată, prin alineatul 2 al Articolului 16 introduce o flagrantă discriminare!

P.S. De ce Avocatul Poporului, Renate WEBER, și președintele Iohannis NU au semnalat CCR ca să rectifice încălcarea Constituției de către OUG 107/2024? Poate pentru că Weber și-a atins obiectivul și nu vrea să deranjeze, iar președintele Iohannis s-a ofticat atât de mult pe români pentru că i-au scos ochii cu dorința senatorială, încât să nu facă nimic pentru a apăra Constituția pe care au jurat!

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version