Deficitul comercial a urcat la 12,864 miliarde de euro, în primele 7 luni ale anului, mai mare cu 2,858 miliarde de euro față de cel înregistrat în perioada similară din 2020, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Astfel, importurile CIF au crescut cu 25,4% față de anul trecut, însumând 55,375 miliarde de euro, în timp ce exporturile au avut o creștere de 24,5%, ajungând doar la 42,511 miliarde de euro.
În luna iulie, importurile CIF au însumat 8,547 miliarde de euro (+24,3%), iar exporturile FOB 6,361 milioane euro (+14,6%), rezultând un deficit de 2,185 miliarde de euro, față de luna iulie 2020.
Exporturile, importurile și soldul balanței comerciale între ianuarie 2016-iulie 2021
În perioada 01.01-31.07.2021, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (47,5% la export și 36,4% la import) și alte produse manufacturate (30,5% la export și 30,2% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primele șapte luni ale anului 2021 a fost de 31.347,2 milioane euro la expedieri și de 40.423,7 milioane euro la introduceri, reprezentând 73,7% din total exporturi și 73,0% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 11.164,1 milioane euro la exporturi și de 14952,0 milioane euro la importuri, reprezentând 26,3% din total exporturi și 27,0% din total importuri.
Exporturile, importurile și soldurile balanțelor comerciale Intra-UE27 și Extra-UE27 între ianuarie 2019-iulie 2021