Angajaţii Registrului Comerțului intră în grevă japoneză la nivel național, joi, pentru a obține 15% în plus la salariu și sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, așa cum primesc toate celelalte categorii de salariaţi din familia ocupaţională „Justiţie”..
Astfel, în perioada 18-22 aprilie, angajaţii intră în grevă de tip japonez la nivel naţional. „Membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest şi îşi vor îndeplini atribuţiile de serviciu”, se precizează în comunicatul transmis luni.
Totodată, în intervalul 23-25 aprilie, începând cu ora 13:30, vor avea loc mitinguri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor. În data de 26 aprilie, începând cu ora 11:00, va avea loc un miting la sediul Ministerului Justiţiei, iar începând din luna august va fi declanşat conflictul colectiv de muncă.