Inflaţia a atins un maxim istoric de 15,88% în septembrie, de la 15,32% în august. Gazele se află în continuare în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creşterede 70,64% a tarifelor, în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni faţă de anul precedent este 11,8%.
Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 19,12% iar ale celor nealimentare, cu 16,61%, în timp ce serviciile au fost mai scumpe cu 8%.
În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 28,85%, tarifele energiei electrice, cu 24,98% şi cele ale energiei termice, cu un plus de 22,98%.
Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost zahărul, cu creşteri de 49,99%, uleiul comestibil (+ 46,98%) şi cartofii, cu o majorare de preţ de 42,83%
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 34,17%, apă, canal salubritate – 22,05% şi transportul CFR – 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 1,16%, aceasta fiind şi sigura ieftinire înregistrată în luna septembrie din acest an faţă de septembrie 2021.
De la lună la lună, în septembrie faţă de august, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la zahăr – 15,33%, cartofi – 9,98%, energie electrică – 7,40%, citrice şi alte fructe meridionale – 6,20%, unt – 4,15% şi brânza telemea – 4,10%.
Luna trecută, singurele produse alimentare care s-au ieftinit au fost fructele proaspete, preţul înregistrând un recul de 4,34%.
De asemenea, tarifele la transportul aerian au fost mai mici cu 1,52%, alte servicii cu 0,81% şi combustibili cu 0,40%.