Numărul companiilor nou-înființate a atins un nivel-record, în anul 2021, potrivit ultimei ediții a raportului KeysFin Macro Update.

Aceasta, în ciuda faprului că volumul insolvențelor, suspendărilor, dizolvărilor și radierilor de companii a crescut, în 2021, față de anul anterior, însă a rămas sub nivelul pre-pandemie, din 2019. 

„În scenariul de bază, estimăm că economia va crește cu aproximativ 4% în 2022, principalele riscuri macroeconomice din acest an fiind modul în care vor fi gestionate presiunile inflaționiste generate de scumpirea materiilor prime (fiscal și monetar), posibila escaladare a tensiunilor politice din regiune, blocajul de pe lanțurile de producție și distribuție globale, dar și o eventuală nerespectare a jaloanelor din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) de care depinde corecția deficitelor gemene“, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Agricultura, energia&gaze și IT&C, industriile cu cele mai multe entități nou-înființate 

În anul 2021, înmatriculările de companii au înregistrat cel mai ridicat nivel din istorie, respectiv 148.294 de entități nou-înființate, cu 35% mai multe față de 2020 și cu 11% peste nivelul pre-pandemie de 134.220, atins în anul 2019. 

În topul industriilor cu cele mai mari creșteri procentuale ale numărului de companii nou-înființate în anul 2021 se numără Agricultura, cu 15.482 companii nou-înființate și o creștere de 262%, Energia&Gazele, cu 592 companii nou-înființate și o creștere de 218% și IT&C, cu 10.964 de companii nou-înființate, respectiv o creștere de 53%. 

La polul opus, doar industria extractivă a înregistrat o scădere anuală de 5% față de anul anterior, cu 111 companii nou-înființate în 2021. 

București, Cluj și Ilfov, în top

Din punct de vedere geografic, cele mai multe entități înființate în 2021 au fost înregistrate în București (24.038 companii, cu 26% mai multe decât în 2020), Cluj (8.622 companii, cu 49% mai multe decât în 2020) și Ilfov (7.059 companii, respectiv cu 28% mai multe înmatriculări decât în 2020). 

La polul opus, Covasna, Ialomița și Călărași au avut cele mai puține entități noi înregistrate, între 1.065 și 1.235 în anul 2021.

Creștere cu 8% a numărului de insolvențe

Numărul companiilor care au intrat în insolvență în 2021 a crescut cu 8%, la 6.144 companii, însă a rămas în apropierea minimului istoric atins în 2020, respectiv de 5.694 companii, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. 

Numărul companiilor suspendate a crescut cu 19% față de 2020, la 13.020 companii în 2021. De asemenea, radierile și dizolvările s-au majorat cu 28% în 2021 față de anul precedent, ajungând la 98.552 companii, însă au rămas cu 27% sub nivelul atins în 2019. 

Numărul entităților active atinge un nou maxim istoric

Numărul entităților active (PFA și persoane juridice) a continuat tendința de creștere, începută în 2011, și a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie, de 1.522.296, conform datelor de la 31 decembrie 2021. Dintre acestea, 416.090 (27% din total) au fost PFA-uri. 

Ajuns la cea de-a șasea ediție, KeysFin Macro Update reprezintă sinteza actualizată și obiectivă a evoluției mediului de business local în condiții de pandemie.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version