Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 13,6% în trimestrul II (T2) din acest an, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, și cu 1,8% față de T1, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În același timp, Oficiul European de Statistică (Eurostat) clasează România pe locul 7 la creștere, în rândul statelor UE.
Țările membre cu cea mai mare creştere economică sunt Spania (19,8%), Franţa (18,7%), Ungaria (17,7%), Italia (17,3%), Portugalia (15,5%), Belgia (14,5%) şi România (13,6%), arată datele publicate, marţi de Eurostat.
În Uniunea Europeană, PIB-ul a crescut cu 13,2%, iar în Zona Euro, cu 13,6% în T2, comparativ cu perioada similară din 2020.
Creşterile urmează după declinul anual de 1,3% înregistrat în primul trimestru din 2021 în UE şi în zona euro.
Nu sunt disponibile datele pentru Estonia, Irlanda, Grecia, Luxemburg, Malta şi Slovenia. Toate statele membre UE au raportat creşteri în trimestrul doi din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020.
În T2 din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, Produsul Intern Brut a crescut cu 1,9% în Uniunea Europeană şi cu 2% în zona euro, după un declin de 0,1% înregistrat în primul trimestru din 2021 în UE şi de 0,3% în zona euro.
Economia României a crescut cu 1,8% în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, după un avans de 2,5% în primul trimestru din 2021, mai arată Eurostat.
Nu sunt disponibile datele pentru Estonia, Irlanda, Grecia, Luxemburg, Malta şi Slovenia. Toate statele membre UE au raportat creşteri în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni.
În trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, economia SUA a crescut cu 1,6% (după un avans de 1,5% în primul trimestru din 2021), iar comparativ cu perioada similară din 2020, PIB-ul SUA a înregistrat o expansiune de 12,2% (după un avans de 0,5% în primul trimestru din 2021).