Milioane de medici, avocaţi şi alţi specialişti sunt în pericol să rămână pe dinafară odată cu automatizarea profesiilor lor, avertizează experţi participanţi la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Andrew Moore, decan al Facultăţii de informatică de la Carnegie Mellon University, arată că maşinile efectuează deja multe dintre “sarcinile plictisitoare ale funcţionarilor”, computerele fiind capabile să ajute avocaţii să pregătească milioane de documente pentru procese, relatează The Telegraph, citat de Mediafax.
“Unul după altul, veţi vedea că activităţi despre care credeam că necesită inteligenţa personală pot fi automatizate”, a spus Moore, în timpul unui seminar la Davos.
Participanţii la discuţii au fost de acord că perspectiva generală a pieţei muncii rămâne însă pozitivă, rolurile urmând să evolueze către sectoare mai creative.
Sectorul sănătăţii şi cel social, mai puţin expuse riscului automatizării
Cercetările recente efectuate de University of Oxford arată că terapeuţii, angajaţii din sectorul sănătăţii şi cel social sunt cel mai puţin expuşi la riscul automatizării, în timp ce angajaţii în activităţi de telemarketing şi agenţii de asigurări sunt în cel mai mare pericol.
“Există unele domenii în care ne vom folosi mai mult de roboţi pentru a ajuta oamenii, care vor rămâne titularii unor roluri precum învăţarea copiilor mici sau îngrijirea acestora, activităţi pentru care este nevoie de grijă şi interacţiune umană”, a explicat Moore.
În opinia sa vor avea loc schimbări extraordinare, dar lucrurile pe care le vor face oamenii cu ajutorul robotizării vor deveni mai interesante.
Sistemele educaţionale trebuie reinventate complet
Christopher Pissarides, deţinătorul unui premiu Nobel în Economie, şi Erik Brynjolfsson, profesor la MIT, avertizează că autorităţile vor fi nevoite să reinventeze complet sistemele educaţionale, pentru a se adapta schimbărilor care vor fi aduse de creşterea automatizării.
Ei au spus că încurajarea antreprenoriatului este esenţială.
“Este dificil să înveţi maşinile să fie cu adevărat creative. Este practic imposibil ca un robot să vină cu o idee nouă de afaceri”, a arătat Brynjolfsson.