Ionuț Mișa, fostul ministru al Finanțelor în Guvernarea PSD și fost președinte al ANAF, a reveni în funcța de șef la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, dn cadrul Fiscului.
În luna iunie, Ionuț Mișa fusese înlocuit cu Laura-Nicoleta Nasta, fost adjunct la colectare persoane juridice în cadrul Administrației Sector 1 a finanțelor publice București.
Mișa a fost detașat atunci de fostul premier Viorica Dăncilă, la Direcția Generală de Asistență pentru Contribuabili.
Acum, i-a încetat detașarea.
„Doar mi-a încetat detașarea de pe post. Practic m-am reîntors pe postul pe care sunt titular (din anul 2015) și de pe care am fost detașat pe 11.06.2019, post pe care l-am ocupat prin concurs după 16 ani în care am ocupat toate funcțiile publice (nu am sărit nici măcar una din treptele ierarhice) până la aceasta”, a declarat Ionuț Mișa, pentru HotNews.ro.
Însă premierul Ludovic Orban nu îi dă speranțe că va rămâne pe post. “Ce se face, se desface foarte repede. Dacă l-a numit (Mirela Călugăreanu, șefa ANAF n.r.), l-a numit cu delegare, că nu au apucat să organizeze concursuri”, a afirmat el, miercuri seară, la B1TV.
A refuzat să recupereze banii de pe casa lui lohannis
Mișa a intrat în conflict cu fostul ministru PSD al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, în vara lui 2018, când acesta i-a cerut să recupereze banii de pe casa din Sibiu care a aparţinut familiei președintelui Klaus Iohannis.
Iniţial, Eugen Teodorovici a anunţat că suma cumulată care ar urma să fie obţinută de la cei trei chiriaşi ai imobilului din Sibiu care a aparţinut şefului statului este de peste 2 milioane de lei şi că cerut ANAF să dovedească dacă a cerut către Cartea Funciară ca imobilul să intre în administrarea statului.
Şeful de atunci al ANAF, Ionuţ Mişa, a replicat imediat că nu a primit de la minister niciun titlu în baza căruia să facă executarea.
Teodorovici a negat vreun conflict cu Mișa: ”În primul rând, nu există niciun conflict. Nu sunt schimburi de replici între ANAF şi ministrul de Finanţe pentru că eu nu am replici sau contre cu subordonaţii mei. Ca să fie foarte clar. Dacă ar exista aceste contre, schimburi, nu ar mai fi subordonaţii mei. Ar fi fost bine ca domnul actual preşedinte al ANAF-ului să se gândească dacă spune că e într-o situaţie, să se fi gândit că a fost ministru de Finanţe anul trecut şi atunci întrebarea clar se pune de ce nu a trimis dânsul spre ANAF un astfel de document pe care dânsul îl solicită astăzi de la minister. Nu e nevoie de niciun fel de document pentru că eu cred că este o neînţelegere la nivelul conducerii ANAF. De ce? Pentru că nu este nevoie de niciun fel de mandat. Este o prevedere legală foarte clară, şi anume ordonanţa 14 pe 2007, la articolul 1, spune foarte clar că bunurile de orice fel intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului se valorifică către ANAF”.
Epopeea mutărilor
Ionuț Mișa a fost ministru al Finanțelor de la finele lunii iunie 2017 până în 15 ianuarie 2018, în Guvernul Tudose, când a fost numit șef al ANAF. La sfârșitul lunii martie anul acesta a fost schimbat cu Mihaela Triculescu, și ea îndepărtată la începutul lunii iunie din această funcție.
Mișa a revenit la șefia Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, dar Orlando s-a ambiționat să îl înlăture și din această funcție.
El ceruse demiterea lui Mișa de la conducerea ANAF încă de la începutul anului.
Absolvent al Universităţii Ovidius Constanţa – Facultatea de Ştiinţe Economice, Ionuț Mişa şi-a început activitatea ca economist la firma Agroservice Constanţa, în 1998, iar, între 1999 şi 2001, a lucrat la Primăria Constanţa şi în a doua jumătate a anului 2001 la Autoritatea pentru Privatizarea Activelor Statului (APAPS)–Sucursala Regionala SEConstanţa.
Din decembrie 2001, acesta a început să lucreze în cadrul Fiscului din Constanţa, avansând până la funcţia de şef al acestei administraţii, între aprilie 2009 şi februarie 2013.Prima funcţie în cadrul ANAF la nivel naţional a ocupat-o în februarie 2013, de director general al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, până la mijlocul lunii ianuarie 2017. De la începutul anului 2017, Mişa a fost numit secretar de stat responsabil de coordonarea următoarelor direcţii şi compartimente: Comisia Fiscală Centrală; Direcţia Generală Legislaţie Cod Fiscal şi Reglementări Vamale; Direcţia Generală Legislaţie Cod de Procedură Fiscală, Reglementări Nefiscale şi Contabile.
El a ocupat această funcţie până a fost numit ministru al Finanţelor, la 30 iunie 2017.
A colectat cele mai mari sume din istoria ANAF
Mișa a reușit, ca şef al ANAF, să colecteze cele mai mari sume din istoria instituţiei, dar insuficiente pentru nevoia de bani a Guvernului.
Colectările masive au fost recunoscute chiar de Teodorovici, în octombrie anul trecut, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple intitulată „Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administraţia publică locală din România”.
„În primele 7 luni, veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 13,9% în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a a anului precedent şi cu 9,4% în termeni reali. În iulie şi august, creşterea veniturilor bugetare a fost de peste două mai mare decât creşterea economică, ceea ce confirmă faptul că avem o economie care creşte sustenabil”, a declarat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a adăugat că ANAF a avut în 2018 cele mai bune performanţe de la înfiinţarea instituţiei.
„Deficitul de încasări al ANAF este o minciună, adevărul este în primele 7 luni ale anului 2018, ANAF a înregistrat cele mai mare volum de venituri bugetare colectate la buget în aceeaşi perioadă a unui an fiscal din istoria instituţiei. S-a realizat o depăşire cu peste un miliard de euro a programului stabilit pe anul 2018”, a declarat Teodorovici.