Legea 296 pe care Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea, în 26 septembrie, pentru majorarea unor impozite, taxe și introducerea altora noi, a fost publicată în Monitorul Oficial, vineri seară, la o zi după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat-o.

Actul normativ a fost atacată la CCR, iar pe 18 octombrie, Curtea a decis că este constituțională.

CCR îi dă mână liberă lui Iohannis să promulge legea cu noile taxe pe care Ciolacu și-a asumat răspunderea

Majorările de impozite și taxe, precum și cele nou-introduse vor fi aplicate treptat: unele din noiembrie 2023, altele de la 1 ianuarie 2024, iar ultimele, de la jumătatea anului viitor. 

Principalele măsuri:

De la 1 noiembrie, IT-iștii plătesc impozit pe venit pentru sumele de peste 10.000 de lei, dar vor fi scutiți de plata contribuției la Pilonul II de pensii, dacă doresc, ei putând  opta pentru aceasta.

Tot de la 1 noiembrie, angajații din construcții, agricultură și industria alimentară plătesc asigurări de sănătate (CASS). Salariul mediu pentru aceste categorii a fost majorat de Guvern cu exact cât plătesc acum drept contribuție la sănătate (10%). Astfel, salariului minim brut din construcții a crescut de la 4.000 lei la 4.582 de lei, dar primesc „în mână” 3.150 lei, la fel ca înainte, iar cel al angajaților din agricultură și din industria alimentară a urcat la 3.436 leiși primesc tot 2.362 de lei net.

Plățile în numerar, limitate la 2.000 de lei/zi

 Legea 296 mai prevede că se plafonează încasările efectuate de către magazinele de tipul cash and carry (Metro, Selgros etc.) în limita unui plafon zilnic de 2.000 lei de la o persoană. De asemenea, magazinele cash and carry către persoane vor fi și ele plafonate similar (plafon zilnic de 1.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi).

Plățile acordate ca avansuri spre decontare urmează să fie plafonate la 1.000 lei, plafon stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei și, respectiv, de 2.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum și fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 1.000 lei, respectiv de 2.000 lei.

De la 1 ianuarie 2024, microîntreprinderile vor plăti impozit pe cifra de afaceri, astfel: 1% pentru venituri de până în 60.000 euro și 3% pentru cele care depășesc acest plafon sau desfășoară anumite activități, principale sau secundare, corespunzătoare unor coduri CAEN specifice. Guvernul a renunțat la impozitarea cu 16% pe profit dacă rata de rentabilitate trece de 30%.

Taxarea companiilor mari

De la 1 ianuarie 2024, vor plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri companiile mari, care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro și determină un impozit pe profit (de 16%), cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri. Din totalul cifrei de afaceri, pe lângă investiții, vor fi scăzute și accizele, care reprezintă de asemenea o taxă.

Guvernul a renunțat însă la prevederile care lăsau ONG-urile fără sponsorizările de la firme.

Sunt exceptate companiile care desfășoară exclusiv activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementate/licențiate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Băncile vor plăti un impozit suplimentar de 2%

Băncile vor plăti un impozit suplimentar de 2% pe cifra de afaceri, în 2024 și 2025, iar în 2026 vor reveni la o taxă de 1%. Măsura se va aplica de la 1 ianuarie.

Tot începând de anul viitor, companiile din petrol și gaze cu afaceri peste 50 milioane de euro vor plăti și ele impozit suplimentar de 0,5% pe cifra de afaceri, pe lângă impozitul pe profit.

PFA – activități independente: plafon CASS la 60 de salarii minime

Persoanele cu venituri din activități independente vor avea un nou plafon pentru plata CASS de 10%: vor achita 10% la veniturile nete, dacă au sub 60 de salarii minime, iar dacă au mai mult, va fi plafonat la cele 60. Se aplică de la 1 ianuarie 2024.

TVA majorat, de la 1 ianuarie 2024

Cota de TVA va crește de la 5% la 9% pentru livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, precum și pentru livrarea de locuințe sociale.

Va crește, de la 5% la 19%, și TVA pentru sălile de fitness, bâlciuri, parcuri de distracții și parcuri recreative, evenimente sportive

Totodată, se va majora de la 9% la cota standard TVA pentru livrarea de bere fără alcool și de alimente cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10g/100 g produs.

Se introduce acciza pentru zahăr

Tot de la 1 ianuarie 2023, se va introduce o acciză pentru: băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat, pentru care nivelul total de zahăr este cuprins între 5g – 8 g/100 ml de 40 lei/hl; băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este peste 8 g/100 ml de 60 lei/hl.

Prin zahăr adăugat se înțelege zahăr din trestie, zahăr brun, zaharoză cristalină, zahăr invertit, dextroză, melasă, zaharuri din miere, melasă și siropuri, cum ar fi sirop de malț, sirop de fructe, sirop de malț de orez, sirop de porumb, sirop de porumb bogat în fructoză, sirop de arțar, sirop de glucoză, glucoză-fructoză, fructoză, zaharoză, glucoză, lactoză, lactoză hidrolizată și galactoză adăugate ca ingrediente, zaharuri în nectaruri, cum ar fi nectarul de flori de cocos, nectarul de curmale, nectarul de agave, zaharuri din sucurile de fructe neîndulcite, concentrat de suc de fructe, zaharuri din piureuri de fructe si dulceață.

Impozit special va fi instituit, de la 1 ianuarie 2024, pentru: persoanele care au în proprietate clădiri cu valoarea impozabilă a clădirii de peste 2,5 milioane lei; persoanele fizice și cele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România, a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei. Impozitul se datorează pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul fiscal în care are loc predarea-primirea autoturismului.

Limitări la bugetari: Voucherele de vacanță vor fi acordate, de la 1 ianuarie 2024, numai acelor bugetari care au venituri salariale mai mici de 14.000 lei brut, concomitent cu majorarea acestora de la 1.450 la 1.600 lei. Indemnizația de hrană va fi acordată numai bugetarilor ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut. Cuantumul sporului de condiții periculoase sau vătămătoare va fi limitat la maxim 1.500 lei. Se reduc cu cel puțin 15% cheltuielile cu materiale și servicii, în instituțiile de stat.

Bonurile de masă, cu plata CASS

Guvernul a intervenit și la bonurile de masă: se va plăti contribuția la sănătate (CASS) pentru ele, de la 1 ianuarie 2024.

Impozit de 70% pe veniturile neidentificate

Cota de impozit pe venit va crește de la 16% la 70% pentru veniturile a căror sursă nu a fost identificată, constatate în cadrul unei verificări a situației fiscale personale. Măsura va fi aplicabilă pentru veniturile identificate în urma verificărilor începute după 1 iulie 2024.

Dizolvarea, radierea – numai dacă firmele nu au datorii la stat

 Firmele vor putea fi dizolvate sau radiate numai dacă nu au datorii la stat. Ele vor fi afișate în Buletinul electronic al ONRC, cu cel puțin 60 zile calendaristice înainte, iar lista se transmite la ANAF, care, în 45 zile calendaristice, precum și orice alt creditor vor comunica ONRC societățile care înregistrează obligații bugetare restante și/sau la care este în curs de desfășurare o acțiune de control fiscal, ori alte creanțe neachitate, caz în care se amână inițierea acțiunii de dizolvare/radiere, până la stingerea acestora, respectiv până la finalizarea acțiunii de control fiscal.

Guvernul estimează că prin aceste măsuri să obțină la buget aproape 20 de miliarde lei, în anul 2024.

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version