Până la finalul anului – adică săptămâna viitoare -, Guvernul va decide asupra uneia dintre cele două propuneri de majorare a salariului minim la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016, ce aparţin sindicatelor şi patronatelor şi se află acum în analiza Comisiei de Dialog Social a Ministerului Muncii.

bani-lei-7-Jean-Mihai-PALSU-550x332
foto Jean Mihai Pâlşu

Anunţul a fost făcut în această seară de ministrul Muncii, Ana Costea, iar ultimna şedinţă din acest an a Executivului va avea loc săptămâna viitoare marţi sau miercuri, după şedinţa Consiliului Național Tripartit din 28 decembrie (lunea viitoare).

“Guvernul, prin Ministerul Muncii, realizează consultarea, nu negocierea – este foarte important. Partenerii sociali și-au exprimat punctele de vedere și s-au conturat 3 propuneri, dar una a fost retrasă. Practic, sunt două propuneri: prima, a sindicatelor, care au propus Guvernului 1.200 de lei începând cu 1 ianuarie. Cea de a doua este cea a patronatelor, tot 1.200 de lei, dar cu blocarea impozitării pentru un timp normal de lucru de 8 ore la 1.050 de lei. (…) Și a treia, ca să fiu onestă, a fost din partea patronatelor, privind majorarea în două tranșe, dar pe care patronatul care a inițiat-o a și retras-o în secunda următoare”, a precizat în această seară Claudia Ana Costea.

“Decizia cu privire la salariul minim, potrivit legii, aparține Guvernului, iar până la data de 31 decembrie va trebui emisă o hotărâre de Guvern cu privire la salariul minim”, a adăugat ea.

Aproape 1,4 milioane de salariaţi din totalul de 3,4 milioane din privat primesc doar 700 de lei în mână

Potrivit Inspecției Muncii, 1.372.171 de salariați activi au salariul minim de 1.050 de lei/lună iar 129.950 câştigă 1.200 de lei/lună. Ţinând cont că în mediul privat există circa 3,4 milioane de salariaţi, rezultă că numai 2 milioane au venituri mai mari de salariul minim pe economie.

Aproape 1,4 milioane de angajaţi trăiesc la limita subzistenţei: ei primesc efectiv în mână 700 de lei din salariul minim de 1.050 pe hârtie.

Angajaţii de la stat au depăşit această situaţie prin ultimele majorări prevăzute în noul Cod Fiscal, de 25% acordate personalului din sistemul de sănătate, de 15% angajaţilor din învăţământ şi de 10% restului bugetarilor (în care se încadrează inclusiv cei cu salarii “babane”: şefii de instituţii, parlamentarii, miniştrii etc.).

Iniţial, Guvernul Cioloş a amânat majorarea salariului minim, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, anunţând că are nevoie de un studiu de impact, ce ar putea fi realizat în primul trimestru al anului 2016.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version