După două luni de la intrarea în vigoare a Codului fiscal (Legea nr. 227/2015), Ministerul Finanțelor modifică Normelor metodologice de aplicare.
Pe site-ul MFP a fost publicat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern cu schimbările:
Astfel, la capitolul ”Impozite și taxe locale”:
- au fost completate prevederile referitoare la depunerea declarațiilor de către persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinație mixtă sau nerezidențială;
- s-au adus clarificări în cazul clădirilor/terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la perioade mai mici de o lună, obligația declarării și plății taxei pe clădiri/teren îi revine persoanei de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosință;
- au fost exemplificate cazuri în care un contribuabil dețin mai multe terenuri situate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la alte categorii de folosință decât cea de terenuri cu construcții, evidențiate în ordine descrescătoare și pentru care suprafața de cel mult 400 m2 se determină o singură dată.
La capitolul „Taxa pe valoarea adăugată”: s-au adus clarificări cu privire la
- momentul la care intervine faptul generator de taxă în cazul unor servicii de închiriere, leasing, concesionare, arendare de bunuri, acordare cu plată pe o anumită perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct și superficie, asupra unui bun imobil, în situația în care nici contractul, nici factura nu prevăd un termen de plată;
- au fost completate prevederile referitoare la regimul aplicabil în situația cartelelor preplătite care pot fi utilizate pentru mai multe scopuri și pentru care nu se poate determina momentul utilizării creditului și destinația acestuia, în sensul că acestea sunt tratate similar cartelelor preplătite care pot fi utilizate numai pentru servicii de telecomunicații;
- a fost indicat codul din Nomenclatura Combinată stabilită prin Regulamentul (CEE) nr.2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 la care se încadrează dispozitivele cu circuite integrate, pentru a facilita încadrarea acestor bunuri pentru care se aplică taxare inversă;
- s-au clarificat condițiile în care se aplică taxarea inversă în cazul bunurilor prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. i) – k) din Codul fiscal, având în vedere condiția suplimentară, introdusă prin Legea nr. 358/2015, respectiv ca valoarea pe factură să fie egală sau mai mare de 22.500 de lei, fiind inclus și un exemplu, în acest sens.
La capitolul „Accize și alte taxe speciale”:
- a fost eliminată obligația prin care destinatarii înregistrați trebuie să depună cerere de modificare a autorizației și în cazul modificării cantității de produse accizabile, precum și a obligației de a depune situația lunară centralizatoare a livrărilor de produse accizabile;
- s-au clarificat situațiile în care un antrepozit fiscal poate livra în vrac alcool etilic denaturat în regim de scutire directă și indirectă de la plata accizelor;
- au fost stabilite documentele pe care operatorii economici trebuie să le depună pentru a putea beneficia de restituirea accizelor în cazul scutirii indirecte prevăzute la pct. 90;
- au fost specificate în mod expres documentele care însoțesc cererea de autorizare a expeditorului înregistrat și importatorului autorizat.