Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat marți că, începând de la 1 ianuarie 2023, în România vor fi impozitate companiile multinaționale.

Anunțul a fost făcut la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (Ecofin), unde s-a discutat despre propunerea de Directivã privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE.

„Miniștrii de Finanțe au fost invitați sã confirme, la nivel politic, prioritatea acestui dosar și necesitatea transpunerii în legislația UE, pânã la 1 ianuarie 2023, a regulilor internaționale agreate în Cadrul Incluziv al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economicã (OCDE). Directiva asigurã o cotã minimã efectivã de impozitare de 15% pentru activitãțile globale ale multinaționalelor”, informează Ministerul Finanțelor, într-un comunicat.

Regulile vizeazã toate grupurile mari, naționale sau internaționale, inclusiv din sectorul financiar, care au venituri financiare combinate de peste 750 milioane de euro pe an și care au compania-mamã sau o filialã situatã într-un stat membru al UE.

„România susține toate mãsurile de combatere a planificãrii fiscale. Apreciem cã acest proiect va contribui la asigurarea unei competiții echitabile în cadrul pieței interne a UE. Adoptarea și implementarea directivei este un obiectiv prioritar și pentru România, de aceea vom pregãti toate mãsurile necesare implementãrii acesteia chiar de la 1 ianuarie 2023”, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Miniștrii au discutat despre stadiul implementãrii Mecanismului de Redresare și Reziliențã și au aprobat Concluziile cu privire la Raportul privind Mecanismul de Alertã 2022, Concluziile Analizei Anuale a Creșterii Durabile 2022 și Recomandarea pentru politica economicã a zonei euro 2022. De asemenea, cei 27 au avut un schimb de opinii pe marginea mandatului UE pentru viitoarea reuniune G20, din februarie 2022. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version