Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunțat miercuri, la finalul ședinței Guvernului, că „PNDL 1 şi PNDL 2 continuă cu toate contractele de investiţii care sunt în derulare”, iar discuțiile pentru PNDL 3 ar fi „premature”.

„Nici nu dorim şi nici nu putem să oprim vreun contract de investiţii în derulare. Ele sunt spre finalizare, deoarece, ca şi efort bugetar, peste 60% din aceste două programe sunt deja plătite. Ele vor merge în continuare. Chiar săptămâna trecută am făcut o plată însemnată de sumă pentru PNDL 1 şi PNDL 2 pe lucrările care erau executate. (…) În ceea ce priveşte un nou eventual program, discuţiile sunt deocamdată premature. Ne dorim acest lucru, dar ele trebuie reluate undeva în a doua parte a anului. (…) Avem PNDL 1 şi PNDL 2 în curs, merg toate investiţiile. În ceea ce priveşte PNDL 3, aici urmează să avem o analiză şi discuţii în ce urmează”, a precizat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Întrebat despre proiectul bugetului de stat, Cseke Attila a spus: „Noi suntem în discuţii cu Ministerul Finanţelor, aşa cum sunt discuţii şi cu celelalte ministere, şi sunt două aspecte. În primul rând, dorim să asigurăm o continuare a investiţiilor. Ministerul Dezvoltării este un minister care, preponderent, se ocupă de investiţii şi de construcţii. Pe de altă parte, nu e niciun secret aici, evident, trebuie să încercăm noi toţi, toţi miniştrii şi tot Guvernul, să vedem care sunt acele posibilităţi de investiţii care pot fi finanţate şi pe fonduri europene, respectiv pe PNRR. Suntem la început de drum cu aceste două mari finanţări europene şi, dacă reuşim ca din investiţii să mai transferăm şi acolo, evident că avem un spaţiu bugetar mai amplu pe partea de buget de stat”. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version