Antoine Doucerain a fost numit director general al Automobile Dacia și Director General al Groupe Renault România începând cu 1 mai 2018.
El îi va fi subordonat lui Nicolas Maure, director de operațiuni Groupe Renault pentru Regiunea Eurasia, din care face parte şi România.
Antoine Doucerain îi succede lui Yves Caracatzanis, care va prelua o altă funcție în cadrul Groupe Renault, se arată în comunicatul remis redacției.
Nicolas Maure, director de operațiuni Groupe Renault pentru Regiunea Eurasia:
«Groupe Renault este o companie importantă în România, o companie care reușește. Aș dori să îi mulțumesc și să-l felicit pe Yves Caracatzanis pentru implicarea sa, conducând echipele talentate din România: lansarea industrială și comercială a Noului Duster – marca Dacia depășește propriile recorduri istorice de vânzări în Europa, iar modelul nostru de business, Global Access, din faza de design și până la post-vânzare, reprezintă un atu incontestabil pentru Groupe Renault. Contez pe Antoine Doucerain pentru menținerea acestei dinamici, pentru că România, mai mult ca niciodată, are un rol cheie în planul strategic de dezvoltare al Groupe Renault, Drive the Future».