Faţă de luna septembrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 760 milioane de lei!
Ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, nu are bani suficienți pentru plata salariilor mărite peste măsură bugetarilor din administrația centrală, aa că este nevoit să apeleze în continuare la împrumuturi uriașe de la bănci.
MFP a planificat în octombrie împrumuturi de la băncile comerciale de 4,695 miliarde de lei (un miliard de euro), din care 4,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie. La acestea se pot adăuga 495 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie în 4 octombrie, pentru certificate de trezorerie cu discont, de 300 de milioane de lei, pe o perioadă de 170 de zile, şi o alta în 29 octombrie, în sumă de 600 milioane, pe 364 zile.
Cele şapte licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,3 miliarde de lei, vor fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.