Guvernul Orban a adoptat, în ședința de joi seară, Ordonanța de Urgență (OUG) prin care persoanele care au vârsta de pensionare şi un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime pentru a ajunge la anii necesari stagiului minim de cotizare, fie stagiul complet de cotizare de 35 de an.
Ordonanța modifică Legeai 263/2010 privind sistemul public de pensii.
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a oferit lămuriri vineri dimineață:
„Practic, se repară această inechitate şi persoanele îndreptăţite la o pensie, după îndeplinirea vârstei de pensionare, pot să-şi completeze stagiul de cotizare în limita maximă a 6 ani şi la nivelul salariului minim brut pe economie. Practic, o persoană care în momentul de faţă nu are stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar are vârsta de pensionare sau lipsesc câţiva ani de contribuţii din stagiul complet de cotizare de 35 de ani, după adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, pot încheia un contract de asigurări sociale pentru plata contribuţiilor pentru perioadele respective. Nivelul contribuţiilor sociale care vor fi plătite va fi la nivelul salariului minim brut pe economie”.