Guvernul a aprobat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă (OUG) privind implementa programelor Garant Construct, IMM Prod, Rural Invest, Innovation sub formă de scheme de ajutor de stat în baza cărora se vor acorda garanţii şi granturi, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN, Fondul Român de Contragarantare SA, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural SA-IFN.
Ajutorul de stat acoperă maximum 90% din creditele bancare acordate pentru investiţii şi/sau pentru susţinerea activităţii curente, precum şi un grant compus din o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării garantate, comisioane de administrare şi de risc şi parţial costul aferent dobânzilor.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat: „Astăzi, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă privind finanţarea puternică a economiei româneşti, care prevede finanţarea cu 7,5 miliarde lei a întreprinderilor mici şi mijlocii din construcţii, din agricultură, din zona de producţie, dar şi din zona de intermediere”.
Potrivit ministrului, programul IMM Prod „reprezintă o trecere de la economia de consum la economia de producţie”, iar programul Rural Invest, finanţarea pentru aceste programe fiind, în total, de 4 miliarde de lei.
De asemenea, programul Garant Construct este „foarte important pentru construcţii” – se referă la sprijinirea investiţiilor în domeniul construcţiilor pentru IMM-uri, dar şi a investiţiilor la scară mică la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde lei.
Programul Innovation vine cu sprijin pentru companiile româneşti care vor să acceadă pe pieţele externe, sprijin pentru export, dar şi „pentru ceea ce înseamnă transpunerea invenţiilor şi brevetelor în implementare, trecerea la implementarea invenţiilor din România”.
Precizările Ministerului finanțelor:
Programul IMM Prod asigură lichidităţile şi finanţarea investiţiilor realizate de către IMM-uri, inclusiv startup-uri, din zona urbană. Pentru anul 2022, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului de 1,5 miliarde lei. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 268.544.792 lei, fiind estimat un număr de 2.550 de beneficiari.
Programul Rural Invest are ca obiectiv asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor realizate de către beneficiarii eligibili care îşi localizează producţia în mediul rural şi urban mic. În cadrul acestui program sunt eligibile următoarele destinaţii ale finanţărilor aferente creditelor de investiţii şi capital de lucru: achiziţia de terenuri agricole; dotare/retehnologizare şi automatizare; securitate energetică; certificate de depozit; piscicultura, acvacultura; industria alimentară; alinierea la obiectivele de mediu (taxonomy).
Bugetul schemei de ajutor de stat aferent Programului Rural Invest este de 530.583.333 lei, pentru un număr estimat de 4.286 de beneficiari, iar pentru anul 2022, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului de 2,5 miliarde lei.
Programul Garant Construct vizează asigurarea lichidităţilor şi finanţării investiţiilor pentru IMM-urile din sectorul construcţiilor implicate în proiecte privind îmbunătăţirea eficienţei energetice, investiţii în domeniul energiei verzi şi aliniere la obiectivele de mediu.
Pentru anul 2022, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului de 2,5 miliarde lei, din care 1,25 miliarde lei pentru Subprogramul de susţinere a proiectelor de investiţii pentru IMM-urile din sectorul construcţii şi 1,25 miliarde lei pentru Subprogramul de susţinere a proiectelor de investiţii de scară mică pentru UAT-uri, care presupun finanţarea unor activităţi din sectorul construcţiilor. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 495.572.822 lei pentru un număr estimat de 4.165 beneficiari.
Programul Innovation are ca obiectiv sprijinirea realizării invenţiilor, susţinerii activităţilor la export ale IMM-urilor cu activitate în domenii de comerţ şi servicii, cu cifra de afaceri mai mică de 1 milion de euro, care activează în industria exportatoare, nepoluantă.
Pentru anul 2022, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului de un miliard lei. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 214.550.000 lei, pentru un număr de 1.835 de beneficiari.
Ministrul Finanţelor a mai precizat că Executivul a aprobat miercuri şi proiectul de Lege privind băncile de dezvoltare din România, care va ajuta la dezvoltarea economiei româneşti, prin investiţii direcţionate către sectoarele productive.
„Un proiect pe care sperăm ca Parlamentul să îl aprobe în regim de urgenţă. Este un proiect important din punctul meu de vedere pentru România, pentru că acest tip de bănci de dezvoltare, care există în mai toate statele europene, va ajuta la dezvoltarea economiei româneşti prin investiţii direcţionate către sectoarele productive ale României”, a explicat Adrian Câciu.