Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat, luni, prezenţa unui nou focar de pestă porcină în judeţul Teleorman, într-o gospodărie din comuna Ştorobăneasa, în apropierea reședinței de județ, Alexandria.
Astfel, în numai câteva zile, s-au confirmat patru focare de pestă porcină africană în Teleorman, primele trei fiind identificate într-o singură zonă a judeţului.
“În urma confirmării diagnosticului, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă. Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială şi au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, produselor şi mijloacelor de transport. A fost dispusă eliminarea celorolalte trei porcine din gospodărie, trei la număr şi s-a realizat ecarisarea carcaselor. DSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorităţi. Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate sub control veterinar oficial”, se arată într-un comunicat transmis de Direcţia Sanitar-Veterinară Teleorman.