Ministerul Finanţelor continuă emisiunile de titluri de stat pentru populaţie FIDELIS şi lansează la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) prima ofertă de vânzare din acest an, în perioada 17 martie – 1 aprilie.

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank România, titluri de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare.

„Ministerul Finanţelor continuă programul FIDELIS prin lansarea primei ediţii de emisiuni de titluri de stat în anul 2022. De la debutul programului, participarea investitorilor s-a înscris pe un trend ascendent, sumele atrase demonstrând viabilitatea acestui tip de instrument corelat cu nevoile de economisire a investitorilor persoane fizice. Privim cu încredere dezvoltarea pieţei de capital şi contribuţia acestui program la diversificarea instrumentelor financiare şi apreciem implicarea sindicatului de intermediere şi a BVB în contextul actual extrem de volatil, care necesită eforturi complementare de acţiune şi de susţinere a pieţelor financiare”, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Este, de asemenea, a şaptea ofertă FIDELIS derulată prin intermediul pieţei de capital de Ministerul Finanţelor începând cu iulie 2020. Prin intermediul precedentelor şase oferte, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie, cumulat, peste 9 miliarde de lei (1,8 miliarde euro).

„În cei doi ani de când Ministerul Finanţelor a lansat programul FIDELIS, numărul de investitori la bursă a crescut constant. Diversificarea ofertei este esenţială pentru ca numărul de investitori şi impactul pieţei de capital în economie să crească. Titlurile de stat şi obligaţiunile corporative sunt un instrument financiar potrivit pentru orice categorie de investitori, atât pentru cei cu experienţă, dar mai ales pentru cei la început de drum”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

„Ministerul Finanţelor este un partener de încredere atât prin susţinerea pe care o acordă tuturor proiectelor pe care întreaga comunitate a pieţei de capital le desfăşoară, cât şi prin consecvenţa cu care derulează oferte publice de titluri de stat. FIDELIS este deja recunoscut de români ca fiind un program de referinţă al Statului Român, iar succesul precedentelor şase oferte reflectă pe de o parte interesul populaţiei pentru acest tip de instrument financiar, iar pe de altă parte capacitatea pieţei de capital de a susţine planurile de finanţare atât ale statului, cât şi pe cele ale mediului privat”, a afirmat directorul general al BVB, Adrian Tănase.

Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la data alocării (1 aprilie 2022), iar numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit de emitent cu consultarea sindicatului de intermediere. Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii sindicatului de intermediere/Participanţii Eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacţionare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat). Data estimată de intrare la tranzacţionare este 7 aprilie 2022.

Veniturile obţinute în urma investiţiei în titlurile de stat FIDELIS, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile. De asemenea, subscrierile se pot efectua şi prin intermediul Participanţilor Eligibili, care reprezintă orice intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este societate de investiţii financiare sau instituţie de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti şi care a semnat angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune şi a transmis angajamentul către Lead Manager. Sindicatul de intermediere al ofertei este format din BT Capital Partners (Lead Manager) & Banca Transilvania, BCR, BRD şi Alpha Bank România.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version