Membrii guvernului Grindeanu au primit avize pozitive din partea comisiilor de specialitate, fără prea mari emoţii, şi aşteaptă să fie validaţi de Parlament.

Sorin Grindeanu 8

Miniştrii lui Grindeanu merg să solicite votul colegilor din Parlament cu un program extrem de îndrăzneţ. Una dintre primele mişcări ale noului guvern ar urma să fie adoptarea unui Cod Economic care să intre în vigoare cel târziu de la 1 iulie 2017.

Măsurile prevăzute de acest Cod Economic ar urma să ne aducă, în perioada 2018-2022, o creştere economică de cel puţin 5,5% pe an, mult peste previziunile specialiştilor.

Codul Economic ar urma să cuprindă Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea de Înfiinţare a Societăţilor Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale, etc.

PSD mizează în special pe stimularea consumului, prin creşterea veniturilor populaţiei, şi pe creşterea producţiei, prin reducerea de taxe şi creşterea investiţiilor publice.

Salariul mediu din sectorul public ar urma să crească cu 20% de la 1 iulie 2017, cu încă 20% de la 1 iulie 2018 şi cu 8% de la 1 iulie 2019. Asta în ciuda faptului că asemenea măsuri ar urma să producă o creştere a cheltuielilor de personal de la 7,8% din PIB la 9,5% din PIB.

Pe termen lung, prevederile din programul de guvernare ar face ca, în 2020, să avem peste un milion de cetăţeni cu salariul brut mai mare de 1.000 de euro, în condiţiile în care în acest moment numărul acestor cetăţeni este de sub 200.000.

Salariul minim pe economie ar urma să ajungă la cel puţin 389 de euro în 2020, este 322 de euro în acest moment, iar salariul mediu ar urma să ajungă la 1.000 de euro, este 648 de euro în acest moment.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version