Programul „Casa Verde Fotovoltaice” – ediția 2023 a fost lansat, miercuri, de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Sesiunea de finanţare destinată persoanelor fizice se va desfăşura până pe 26 iunie, la miezul nopţii, iar beneficiarii se înscriu personal. În perioada 27 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 23:59, se vor putea înscrie în program şi unităţile de cult.

Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de beneficiar din surse financiare proprii. 

„Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituţiei, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicaţiei informatice. Ne dorim ca programul să fie un real succes şi să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-şi reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 de sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanţare organizate până acum”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare. Acestea din urmă sunt:

  • actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
  • extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie;
  • copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu un întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.

Bugetul total alocat programului “Casa Verde Fotovoltaice” este de 1,75 miliarde de lei

„Solicitantul persoană fizică se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni. În cazul în care se depun două sau mai multe cereri de finanţare pentru acelaşi imobil identificat cu număr cadastral, este considerată eligibilă prima cerere de finanţare care îndeplineşte criteriile de eligibilitate. Pentru solicitantul persoană fizică, este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate”, precizează AFM.

Zilele de înscriere, pe regiuni

  • 19, 22 și 23 mai: Regiunea Bucuresti Ilfov, buget de 99,86 milioane lei
  • 24, 25, 26 mai: Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu – buget de 245,06 mil. lei
  • 29, 30,  31 mai: Regiunea Nord Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui; buget de 279,48 mil. lei
  • 6, 7, 8 iunie: Regiunea Nord Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş; buget de 240,02 mil. lei
  • 9, 12, 13 iunie: Regiunea Sud Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea; buget de 212,4 mil. lei
  • 14, 15, 16 iunie: Regiunea Sud Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman; buget de 280,9 mil. lei
  • 19, 20, 21 iunie: Regiunea Sud Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea; buget de 174,3 mil. lei
  • 22, 23, 26 iunie: Regiunea Vest – judeţele Arad,
    Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş; buget de 200,48 mil. lei
    Zile înscriere pentru unități de cult Regiunea Buget
    27, 28, 29 iunie – toate regiunile, buget de 17,5 mil. lei
    BUGET TOTAL: 1.750 milioane de lei

Etapele programului:

a) publicarea pe pagina de internet www.afm.ro a informațiilor necesare demarării sesiunii de validare a instalatorilor;

b) aprobarea instalatorilor;

c) încheierea contractelor de participare;

d) depunerea garanției de către instalatorii cu care a fost încheiat contract de participare;

e) publicarea listei instalatorilor validați;

f) publicarea pe pagina de internet a AFM a informațiilor necesare demarării sesiunii de înscriere a solicitanților;

g) încărcarea în aplicație a documentelor necesare de către solicitanți și rezervarea sumelor aferente finanțării prin înscrierea în aplicație, etapă care poate fi derulată în paralel cu acțiunile menționate la lit. b)—e);

h) selectarea de către solicitanți a unui instalator validat, prin intermediul aplicației;

i) analiza documentelor încărcate de solicitanți de către instalatorul selectat;

j) aprobarea/respingerea/refuzul solicitanților de către instalator, prin intermediul aplicației;

k) aprobarea/respingerea de către AFM a solicitanților, în baza listelor generate de aplicație;

l) contestarea rezultatului de către solicitanți;

m) semnarea contractelor de finanțare de către unitățile de cult, generate prin intermediul aplicației;

n) implementarea proiectului;

o) decontarea sumelor solicitate de instalatorii validați;

p) verificarea de către AFM a corectitudinii analizei eligibilității beneficiarilor și a documentelor depuse în vederea decontării, efectuate de către instalatori, prin eșantion;

q) monitorizarea beneficiarilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version