PSD și PNL adaugă aproape 100 de noi posturi și creșteri salariale cu până la 50% la Administrația Fondului de Mediu (AFM), acuză USR.
În cadrul Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, parlamentarii PSD și PNL au aprobat creșterea cu până la 50% a salariilor și a numărului de posturi din AFM, prevăzută de OUG 125/2022.
USR transmite marți, într-un comunicat, că a cerut amânarea dezbaterilor până ce președintele AFM prezintă Comisiei o evaluare a activității instituției, dar solicitarea a fost refuzată de PSD și PNL.
„În timp ce mediul privat este cocoșat de noi taxe și impozite puse de această coaliție, PSD și PNL cresc numărul de angajați și acordă sporuri la instituții de stat. AFM este direct responsabil de eșecul programului Casa Verde Fotovoltaice, iar acum guvernul PSD – PNL premiază incompetența. Numărul de angajați ai AFM a crescut constant de-a lungul anilor fără ca cetățenii români să aibă parte de servicii pe măsură. Costul cu cele aproape 100 de posturi în plus și creșterea cu 50% a salariilor este de peste 15 milioane de lei pe an. În timpul acesta, PSD cere solidaritate prin noi taxe pe mediul privat. Cu cine? Evident, tot cu statul și cu clientela politică”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședintă a Comisiei pentru industrii și servicii.
USR susține că va continua „să lupte pentru cheltuirea responsabilă a banului public”, deoarece„nu este normal ca actualul guvern să se împrumute la dobânzi record și să dea în același timp sporuri la instituții complet neperformante precum AFM”.