Românii vor avea gaze „fără număr”, dar de 4 ori mai scumpe: ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat, marți, că Romgaz a început exploatarea gazelor în Marea Neagră.

„România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus”, a scris pe Facebook, marți, Virgil Popescu.

El a precizat că Romgaz va finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, astfel ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România.

Virgil Popescu a mai scris că „perimetrul offshore Neptun Deep nu se află în zona care a făcut obiectul procesului dintre România şi Ucraina cu privire la Insula Şerpilor”, a arătat .

La sfârşitul anului trecut, Romgaz a anunţat că acţionarii săi au aprobat preluarea participaţiei deţinute de grupul american ExxonMobil la perimetrul Neptun Deep, care, potrivit unor estimări, ar conţine rezerve de gaze de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. OMV Petrom deţine, de asemenea, 50% din blocul Neptun Deep din Marea Neagră. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version