Tarifele de terminare a apelurilor de telefonie mobilă vor fi mai ieftine cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2020, după ce Comisia Europeană a agreat această solicitare a operatorilor din România.

Concret, aceștia au cerut că poată aplica un tarif maxim de 0,76 eurocenți/minut pentru apelurile care se termină în propriile rețele, în scădere cu 10% față de tariful actual, a anunțat, miercuri, autoritatea națională de reglementare în comunicații (ANCOM).

Șeful ANCOM, Sorin Grindeanu, a declarat că se așteaptă la o ieftinire a tarifelor.

Această măsură de reglementare, luată în urma consultării cu industria, este una tranzitorie, până la adoptarea unui tarif unic la nivelul UE, acțiune preconizată a avea loc până la finalul anului 2020.

Analistul telecom Nicolae Oacă susține însă că aceasta reprezintă o manevră prin care se va continua subvenționarea marilor operatori mobili.

“Marile tarifele de terminare în rețelele mobile din România, anomalie de mult prea mult timp, au făcut ca operatorii de rețele fixe dar și unii operatori de rețele mobile să subvenționeze marii operatori de comunicații mobile mărindu-le veniturile pe seama utilizatorului final, a economiei naționale. Operatorii cu un număr mare de utilizatori vor avea mai multe apeluri terminate în propria rețea comparativ cu operatorii cu mai puțini utilizatori. De exemplu, în rețeaua Vodafone, 9 milioane utilizatori, se vor termina mai multe convorbiri decât în rețeaua RCS&RDS, 3,4 milioane de utilizatori”, a declarat, în luna octombrie, analistul Nicolae Oacă.

ANCOM precizează că noul tarif va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnați cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie: Lycamobile, Orange România, Vodafone Romania, RCS&RDS și Telekom Romanian Mobile Communications.

Tariful de 0,76 eurocenţi/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Conform prevederilor Directivei UE (2018)/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile unice la nivelul Uniunii Europene.

Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile naționale, pentru apelurile inițiate din Spațiul Economic European (SEE), dar și pentru apelurile inițiate din afara SEE, dacă acordurile internaționale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Măsurile ANCOM pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile au fost consultate la nivel naţional în perioada august – septembrie 2019, agreate cu industria din România în luna octombrie şi notificate Comisiei Europene, BEREC şi autorităţilor naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În data de 15 noiembrie 2019 Comisia Europeană a comunicat ANCOM că nu are observații față de măsura propusă.

author avatar
Ilie Radulescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version