Timp de o lună, începând din 9 decembrie, românii pot invest în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,45%, 7,20% şi, respectiv, 7,60%, informează luni Ministerului Finanţelor.
Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.
Acestea pot fi cumpărate online, în perioada 9 decembrie 2024 – 9 ianuarie 2025, numai de către persoanele fizice înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiuni ce pot fi realizate online: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
De asemenea, titlurile de stat pot fi achiziţionate, între 9 decembrie 2024 şi 10 ianuarie 2025, de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, între 9 decembrie 2024 şi 9 ianuarie 2025, în mediul urban, şi 9 decembrie 2024 – 8 ianuarie 2025, în mediul rural, prin subunităţile Poştei Române.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.
Tot în această perioadă se desfăşoară a şasea ediţie a Programului de titluri de stat FIDELIS din 2024, desfăşurată de Ministerul Finanţelor în parteneriat cu Morning Glory, Rock FM în care donatorii de sânge primesc 1% în plus la dobândă.