Licitaţia pentru construirea Autostrăzii A7 Ploieşti-Buzău va fi lansată până la sfârşitul lunii mai, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, miercuri, după ce Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții.

„Am aprobat azi indicatorii tehnico-economici, investiţia A7 Ploieşti-Buzău. Este un moment mare pentru acest proiect, practic este asumarea că acest proiect se va face, aprobarea investiţiei de către Guvernul României. Ce este absolut special la acest proiect este că acest moment va fi urmat imediat de paşi concreţi, fiind un proiect care a fost pregătit în ultimii doi ani la stadiu de detaliu, cu proiect tehnic, cu partea de exproprieri, de relocări de utilităţi. Deja avem în curs exproprierile şi vor fi lansate cât de curând. Iar licitaţia pentru construcţie, pentru execuţie va fi lansată până la sfârşitul lunii mai”, a precizat ministrul Transporturilor, la finalul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că licitaţia va fi lansată chiar luna aceasta iar exproprierile sunt în curs, spre deosebire de alte proiecte, cum sunt Autostrada de Centură A0 a Capitalei sau Drumul Expres Craiova-Piteşti, unde între momentul aprobării în şedinţa de Guvern şi cel al intrării utilajelor în teren pot să treacă 6 ani, 12 ani.

„Pur şi simplu, la semnarea contractului, care depinde de durata desfăşurării licitaţiei, un caz optimist ar fi 4-6 luni, mai depinde şi de partea de contestaţii, de la semnarea contractului constructorul poate intra direct în teren. Nu urmează o pauză, un an de zile, doi ani de zile până când efectiv avem lucrări”, a precizat Cătălin Drulă.

Ministrul a arătat că secţiunea de autostradă va avea 63 de kilometri şi va fi finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiectul prevede perdele forestiere între Ploieşti şi Buzău pe 60 de km, respectiv 160 de hectare, patru spaţii de servicii generoase, cu suprafeţe mari, cu infrastructură pentru vehicule electrice, zeci de kilometri de drumuri auxiliare modernizate, drumuri locale, foarte multe structuri, poduri şi pasaje, precum şi şase noduri rutiere.

Următoarele sectoare, Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani din această autostradă sunt într-un stadiu similar, fiind vorba despre decalaj de câteva luni, “în jur de 3-4 luni între fiecare secţiune”.

„Anul acesta cred că pe toate, până la Paşcani, este vorba de 320 km de autostradă, le putem scoate la licitaţie. Este vorba de licitaţie de execuţie, fără partea de proiectare, care e făcută deja de companie. Deci se poate intra deja în teren când semnam contractul. Este o sumă mare pentru întregul proiect, e vorba de câteva miliarde de euro pe care îi vrem finanţaţi din PNRR şi pentru asta am argumentat şi aşa va fi transmis programul PNRR la Bruxelles”, a explicat ministrul. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version