Dan Vîlceanu a declarat joi dimineață, în prima sa zi de activitate ca ministru al Finanțelor, că „înflația nu e 5%”, aceasta fiind doar o estimare a BNR.
În plus, „nu există creștere economică fără un puseu inflaționist”, a precizat el.
„Inflația nu este la nivel record și nici nu e 5%, 5% e o estimare a Băncii Naționale. Din punctul meu de vedere, lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei, care este Banca Națională. Pe de altă parte, Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflație anul acesta, și aici dați-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaților și toate măsurile luate au fost în direcția reducerii inflației, nicidecum a creșterii, dar să știți că nu există o creștere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă și un puseu inflaționist”, a spus Vîlceanu.
Și, totuși, salariile bugetarilor au crescut…