După un an și două luni de la începerea vaccinării anti-COVID-19, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, andrei Baciu, a fost numit în locul lui Valeriu Gheorghiță șef al Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) și le transferă medicilor de familie activitatea de imunizare a românilor.

Procesul de transfer se va derula pe parcursul a câtorva săptămâni.

„Având în vedere dinamica pandemiei pe teritoriul României şi ţinând cont de numirea reprezentantului MS, secretar de stat dr. Andrei Baciu, în locul reprezentantului MApN, dr. Valeriu Gheorghiţă, în funcţia de preşedinte al CNCAV, se va asigura tranziţia activităţilor de vaccinare desfăşurate de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor către Programul Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii, desfăşurat prin cabinetele medicilor de familie”, se precizează într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Potrivit CNCAV, se vor asigura în continuare operaţiunile logistice şi de depozitare şi se va urmări identificarea celor mai bune soluţii de trecere la Ministerul Sănătăţii a responsabilităţii privind vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19.

„În perioada următoare, se vor derula acţiuni procedurale specifice prin care să se asigure transferul gradual şi al activităţilor nemedicale desfăşurate de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea, conform reglementărilor stabilite prin decizia de înfiinţare, inclusiv prin preluarea de către instituţiile implicate în continuare a responsabilităţii asigurării operaţiunilor logistice şi de depozitare”, se mai arată în comunicat.

Procesul, care se va întinde pe parcursul următoarelor săptămâni, va urmări identificarea soluţiilor optime, astfel încât vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19 să fie asigurată în continuare în cele mai bune condiţii, într-un mediu sigur. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version