De joi până vinerei, 24 iulie, au fost raportate 1.119 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, urcând la 42.394 numărul total al îmbolnăvirilor, transmite Grupul de Comunicare strategică.
Noile cazuri nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ultimele 24 de ore au murit 24 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 – toate având comorbidități -, numărul total ajungând la 2.150.
Potrivit GCS, este vorba de 13 bărbaţi şi 11 femei, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Hunedoara, Iaşi, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, două la 50-59 ani, şapte decese la persoane între 60 şi 69 ani, alte şapte la categoria de vârstă 70-79 ani şi şase aveau peste 80 de ani.
Până vineri, 25.349 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 2.918 asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
GCS arată că până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.053.656 de teste. Dintre acestea 22.532 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.839 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.693 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 432 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 24 iulie.
Municipiul Bucureşti (4.976) şi judeţele Suceava (4.371) şi Braşov (2.643) sunt zonele cu cele mai multe cazuri.
Distribuţia pe judeţe a cazurilor este următoarea:
* Alba – 642
* Arad – 865
* Argeş – 2.472
* Bacău – 1.075
* Bihor – 765
* Bistriţa-Năsăud – 761
* Botoşani – 1.125
* Braşov – 2.643
* Brăila – 544
* Buzău – 1.099
* Caraş-Severin – 183
* Călăraşi – 256
* Cluj – 973
* Constanţa – 745
* Covasna – 386
* Dâmboviţa – 1.413
* Dolj – 533
* Galaţi – 1.822
* Giurgiu – 348
* Gorj – 643
* Harghita – 437
* Hunedoara – 848
* Ialomiţa – 669
* Iaşi – 1.220
* Ilfov – 1.105
* Maramureş – 313
* Mehedinţi – 449
* Mureş – 892
* Neamţ – 1.108
* Olt – 581
* Prahova – 1.323
* Satu Mare – 87
* Sălaj – 142
* Sibiu – 832
* Suceava – 4.371
* Teleorman – 298
* Timiş – 917
* Tulcea – 252
* Vaslui – 467
* Vâlcea – 308
* Vrancea – 1.465
* Bucureşti – 4.976
În raportarea GCS figurează şi 42 de persoane care nu sunt alocate niciunui judeţ.